Institut american: Forţele ucrainene din regiunea Harkov ar putea să avanseze spre graniţa cu Rusia

Institute for the Study of War apreciază că este posibil ca forţele ucrainene din regiunea Harkov să avanseze spre graniţa cu Rusia în următoarele zile sau săptămâni, scrie The Guardian.

4663 afișări
Imaginea articolului Institut american: Forţele ucrainene din regiunea Harkov ar putea să avanseze spre graniţa cu Rusia

Potrivit unui raport recent al think tank-ului american, contraofensiva ucraineană la nord-est de Harkov înregistrează progrese semnificative.

Raportul, redactat de Mason Clark, Karolina Hird şi Kateryna Stepanenko, îşi precizează "principalele concluzii":

Forţele ruse au distrus mai multe poduri pentru a încetini forţele ucrainene şi este posibil să efectueze o retragere limitată la nord-est de oraşul Harkov în faţa contraofensivei ucrainene de succes.

Forţele ucrainene fac progrese semnificative în jurul oraşului Harkov şi probabil că vor avansa spre graniţa cu Rusia în zilele următoare.

Forţele ucrainene au continuat să respingă avansurile ruseşti spre Barvinvoke, iar forţele ruseşti au abandonat probabil eforturile de a se deplasa direct spre sud-est, spre Slovyansk. ISW nu poate confirma în acest moment afirmaţiile privind o contraofensivă ucraineană spre Izyum.

Forţele ruse au afirmat că au capturat Popasna la 7 mai, dar rămân în mare parte blocate în estul Ucrainei.

Guvernul ucrainean a confirmat că ultimii civili rămaşi blocaţi în uzina Azovstal au fost evacuaţi la 7 mai, dar pare puţin probabil ca apărătorii ucraineni rămaşi să se predea. Probabil că ISW nu va putea raporta nicio schimbare în controlul zonei până când forţele ruseşti nu vor captura uzina în ansamblu, din cauza mediului informaţional precar din Mariupol.

După toate indiciile, forţele ruse vor anunţa crearea unei Republici Populare Herson sau, eventual, vor anexa cu forţa regiunea Herson în următoarele săptămâni pentru a-şi cimenta administraţia de ocupaţie şi pentru a încerca să smulgă definitiv aceste teritorii din Ucraina.

Forţele ruse au continuat să vizeze Odesa cu lovituri de rachete de croazieră şi să desfăşoare atacuri sub pavilion fals în Transnistria în ultimele zile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici