Prima pagină » Știri externe » Întârzieri ale curselor transatlantice pe aeroporturile britanice

Întârzieri ale curselor transatlantice pe aeroporturile britanice

O defecţiune produsă la sistemul de control al spaţiului aerian din anumite zone din Atlanticul de Nord, cu sediul în Scoţia, a determinat sâmbătă dimineaţa întârzieri de până la două ore pe mai multe aeroporturi britanice, potrivit mai multor surse aeroportuare.
Întârzieri ale curselor transatlantice pe aeroporturile britanice
03 oct. 2009, 17:34, Știri externe

„La ora 08.00 (10.00 ora României), în această dimineaţă, s-a produs o defecţiune în sistemul de control aerian automat Shanwick, care administrează spaţiul aerian «Oceanic» de deasupra Atlanticului de Nord de la centrul din Prestwick, în Scoţia”, a declarat o purtătoare de cuvânt a National Air Traffic Services (NATS), responsabil de gestionarea spaţiului aerian britanic.

În consecinţă, „NATS a impus restricţii avioanelor care intră în spaţiul aerian Oceanic. NATS a pus în funcţiune sistemele manuale, ceea ce înseamnă o reducere a capacităţii (de gestionare a zborurilor) ce determină întârzieri„, a continuat purtătoarea de cuvânt, precizând că nu există „riscuri în materie de securitate” şi că inginerii încearcă să reinstaleze sistemul „imediat ce va fi posibil”.

La amiază, ea a anunţat că problema a fost rezolvată.

O purtătoare de cuvânt a BAA, compania care care deţine şapte aeroporturi importante din Marea Britanie, între care şi Heathrow, cel mai mare aeroport din Europa, a anunţat o revenire progresivă la normal la începutul după-amiezii.

„Niciun zbor transatlantic nu decolează de la Gatwick pentru moment, aşa cum este cazul pentru toate celelalte aeroporturi din regiunea Londrei”, precizase ea anterior.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da