Video Inundaţii devastatoare în Vietnam

Un taifun urmat de inundaţii şi alunecări de teren a provocat moartea a cel puţin 34 de persoane, în Vietnam, a întrerupt alimentarea cu electricitate şi a distrus drumurile, în unele dintre cele mai grave inundaţii din ultimele decenii, au declarat duminică autorităţile, citate de Reuters.

1 afișare

Comitetul guvernamental de prevenire a furtunilor a anunţat că cel puţin 19 persoane sunt date dispărute după trecerea taifunului Lekima, care a provocat pagube majore în unele provincii vietnameze.

Provinciile Thanh Hoa şi Nghe An, din nordul şi centrul ţării, sunt cel mai afectate de ploile torenţiale şi rafalele puternice de vânt, care au distrus acoperişurile şi au inundat sate întregi.

"Sunt cele mai grave inundaţii din 1945", a declarat un oficial al Partidului Comunist.

Sate întregi sunt inundate de apele mâloase, iar mulţi locuitori s-au urcat pe acoperişuri, luând cu ei câteva bunuri.

Elicopterele au început aprovizionarea de urgenţă cu hrană uscată, în satele izolate, iar echipele de intervenţie au încercat să evacueze populaţia.

Vietnamul, ţară subdezvoltată cu 85 de milioane de locuitori, face faţă la circa zece furtuni puternice pe an, care provoacă pagube de milioane de dolari şi ucid sute de persoane.

Lekima a fost cel de-al cincilea taifun din 2007, însă alunecările de teren şi inundaţiile care i-au urmat au fost şi mai devastatoare. Ele au distrus circa 100.000 de case, în special în provinciile din centru, şi 15.000 de hectare de culturi de orez.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici