Iohannis, la reuniunea informală organizată de Macron, privind situaţia de securitate din Sahel

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la invitaţia lui Emmanuel Macron, la un dineu de lucru informal privind situaţia de securitate din Sahel. De asemenea, preşedintele României va lua parte, în perioada 17-18 februarie 2022, la cel de-al VI-lea Summit UE – Uniunea Africană.

1512 afișări
Imaginea articolului Iohannis, la reuniunea informală organizată de Macron, privind situaţia de securitate din Sahel

Iohannis, la reuniunea informală organizată de Macron, privind situaţia de securitate din Sahel

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa miercuri, 16 februarie 2022, la Paris, la invitaţia Preşedintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la un dineu de lucru informal privind situaţia de securitate din Sahel. De asemenea, Preşedintele României va lua parte, în perioada 17-18 februarie 2022, la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană (UE) – Uniunea Africană (UA), organizat la Bruxelles, anunţă Administraţia Prezidenţială.

„Cu prilejul reuniunii de la Paris din 16 februarie, ţările din regiune şi partenerii lor internaţionali angajaţi în lupta împotriva grupărilor teroriste vor discuta despre evoluţiile politice şi militare sau de securitate din teren, reconfirmând voinţa de a-şi continua parteneriatul pe termen lung pentru a face faţă împreună tuturor provocărilor reprezentate de ameninţarea teroristă, în beneficiul securităţii europene, dar şi al securităţii cetăţenilor din statele saheliene, inclusiv prin noi forme de angajament. Preşedintele Klaus Iohannis va reitera cu acest prilej angajamentul ferm al României pentru securitatea regiunii Sahel, materializat prin participarea ţării noastre la misiunile UE şi ONU din regiune, respectiv prin decizia de a lua parte la Forţa Takuba, reuniunea urmând să dezbată viitorul acestei misiuni în contextul recentelor evoluţii securitare din Sahel”, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul lucrărilor Summitului UE-UA, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia eforturile constante ale României în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor comune, axate pe pace, securitate şi bună guvernare; sprijinirea sectorului privat şi integrarea economică; dezvoltarea economică sustenabilă prin educaţie, cultură şi formare profesională; finanţare pentru creştere economică şi durabilă; schimbări climatice şi tranziţia energetică; sisteme de sănătate şi producţia de vaccinuri.

„Participarea României la Summit, la cel mai înalt nivel, contribuie la revitalizarea legăturilor tradiţionale ale ţării noastre cu statele africane, în scopul identificării de noi oportunităţi reciproc benefice, precum şi la reconsolidarea profilului României de donator de asistenţă pentru dezvoltare, mai ales în domeniul educaţional. Summitul UE–UA din acest an reprezintă un moment de referinţă pentru relaţiile dintre cele două continente, prin transformarea parteneriatului dintre cele două organizaţii într-un format bazat pe egalitate şi responsabilitate, eficient, dinamic şi inovativ, menit să asigure promovarea priorităţilor comune. În marja participării la Summitul UE - Uniunea Africană, preşedintele României, Klaus Iohannis, va avea şi o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola”, transmite Preşedinţia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici