Irak: Armata SUA prezintă imagini ale al-Qaida cu antrenarea copiilor în operaţiuni teroriste

Comandamentul american în Irak a prezentat miercuri ceea ce afirmă a fi o "înregistrare video de propagandă" a al-Qaida, care înfăţişează copii înarmaţi pe cale de a se antrena pentru operaţiuni într-o provincie din zona central-nordică a ţării.

21 afișări
Imaginea articolului Irak: Armata SUA prezintă imagini ale al-Qaida cu antrenarea copiilor în operaţiuni teroriste

Irak: Armata SUA prezintă imagini ale al-Qaida cu antrenarea copiilor în operaţiuni teroriste

Cinci înregistrări video au fost confiscate la 4 decembrie de armata americană în cadrul unei operaţiuni vizând oficialii al-Qaida în localitatea Khan Bani Saad, situată la nord de Bagdad, în provincia Diyala, a declarat un purtător de cuvânt al coaliţiei, contraamiralul Gregory Smith, în cadrul unei conferinţe de presă.

În cursul acestei operaţiuni, doi combatanţi ai organizaţiei extremiste au fost arestaţi, alţi trei au fost ucişi şi cinci casete video au fost confiscate, potrivit contraamiralului Smith.

Aceste declaraţii nu au fost confirmate din surse independente.

Unele dintre înregistrări au fost prezentate presei miercuri. Acestea înfăţişează copii cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani purtând arme de toate felurile: pistoale, mitraliere PKM sau Kalaşnikov.

Îmbărcaţi în echipament sportiv, tinerii combatanţi au feţele acoperite de cagule negre.

Instruiţi de un adult, el însuşi cu faţa acoperită de o cagulă, copiii blochează trecerea unui biciclist, îl obligă să îngenucheze, ţinându-i un pistol la tâmplă. Aceştia opresc şi un vehicul şi răpesc, sub ameninţarea cu armele, unul dintre pasageri, ţinând armele aţintite împotriva celorlalţi paageri.

Într-o altă secvenţă, copiii învaţă să câştige teren printre zidurile ruinelor, luând poziţii într-o ambuscadă pe o plantaţie de palmieri, înainte de a lua cu asalt o casă şi de a lua prizonieri persoanele din interior, preluate de adulţi cu feţe acoperite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici