Italia a intrat într-un nou lockdown. De Paşte, toată ţara va fi în ”zona roşie”

  • Un lockdown mai dur a intrat în vigoare în Italia luni, 15 martie, în urma creşterii numărului de cazuri de Covid.
  • Jumătate din cele 20 de regiuni ale Italiei, care includ oraşele Roma, Milano şi Veneţia, sunt supuse regulilor sticte.
  • Până în prezent, peste 102.000 de persoane au murit din cauza pandemiei în Italia şi s-au înregistrat peste 3.223 de milioane de cazuri de infectări.
953 afișări
Imaginea articolului Italia a intrat într-un nou lockdown. De Paşte, toată ţara va fi în ”zona roşie”

Foto: Profimedia

Un lockdown mai dur a intrat în vigoare în Italia luni, 15 martie, vizând peste 40 de milioane de locuitori, pe măsură ce numărul cazurilor de coronavirus creşte, notează dpa.
 
Jumătate din cele 20 de regiuni ale Italiei, care includ oraşele Roma, Milano şi Veneţia, sunt supuse regulilor sticte. Excepţie face insula Sardinia, unde nu se aplică restricţii.
 
Pe lângă Lombardia, cu metropola sa Milano, şi Lazio, cu capitala sa Roma, Veneto şi Emilia-Romagna se află de asemenea în zona roşie de risc. În aceste regiuni deplasările sunt permise doar din motive profesionale şi de sănătate, precum şi pentru aprovizionare cu produse de primă necesitate.
 
În regiunile delimitate ca „zone roşii” oamenii nu vor putea să-şi părăsească locuinţele decât pentru motive de muncă sau sănătate, cu toate magazinele neesenţiale închise. În „zonele portocalii”, oamenilor li se va interzice, de asemenea, să părăsească oraşul şi regiunea lor - cu excepţia motivelor de muncă sau de sănătate, iar barurile şi restaurantele vor putea face doar livrări la dimiciliu.
 
Sporturile în aer liber sunt permise doar individual, iar elevii vor reveni la cursurile online.
 
Guvernul condus de fostul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a decis la sfârşitul săptămânii trecute ca de Paşte (3-5 aprilie) toată ţara va fi clasificată în ”zona roşie.”
 
Măsurile au fost luate în urma creşterii zilnice a numărului de cazuri de coronavirus şi a incidenţei săptămânale.
 
Până în prezent, peste 102.000 de persoane au murit din cauza pandemiei în Italia şi s-au înregistrat peste 3.223 de milioane de cazuri de infectări.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici