Italia a repatriat deja 330 de imigranţi tunisieni, în cadrul unui acord bilateral

Italia nu se mai află într-o fază de urgenţă gravă din punctul de vedere al imigraţiei, cum era acum câteva săptămâni, iar acordul încheiat cu Tunisia funcţionează, deja fiind repatriaţi 330 de clandestini tunisieni, afirmă ministrul italian de Interne, Roberto Maroni.

52 afișări
Imaginea articolului Italia a repatriat deja 330 de imigranţi tunisieni, în cadrul unui acord bilateral

Italia a repatriat deja 330 de imigranţi tunisieni, în cadrul unui acord bilateral (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Urgenţa dosarului imigraţiei în Italia nu s-a încheiat, dar suntem pe cale să depăşim etapa gravă, după ce sosiseră 20.000 de imigranţi în două săptămâni şi jumătate", a declarat Maroni.

Ministrul de Interne a precizat că acordul încheiat la 5 aprilie între Italia şi Tunisia funcţionează. "Deja au fost repatriaţi 330 de tunisieni, cu acordul Tunisiei", afirmă el.

În ultimele zile, debarcările pe insula italiană Lampedusa s-au diminuat, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Acordul prevede acordarea unui ajutor important Tunisiei pentru combaterea imigraţiei, în schimbul reprimirii imigranţilor care au ajuns în Italia.

Potrivit lui Maroni, taberele de corturi amenajate în sudul Italiei pentru imigranţi vor fi eliberate progresiv.

Imigranţii sunt transportaţi spre alte centre din nordul Italiei şi unii pot primi permise de rezidenţă temporară, care le permit să circule liber în Spaţiul Schengen.

Franţa a criticat dur acordarea de astfel de permise, ameninţând că va continua retrimiterea imigranţilor spre Italia.

Maroni a denunţat încă o dată lipsa de solidaritate din partea ţărilor europene: "Eu mă uit la fapte, iar în Europa solidaritatea nu mai există. Dacă atunci când Italia solicită ajutor pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă Europa ne spune că este problema noastră, aceasta nu este Europa la care ne gândim".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici