Japonia reporneşte primul reactor nuclear de la catastrofa de la Fukushima

Japonia a repornit marţi Reactorul numărul 1 de la Centrala Nucleară de la Sendai (sud), pentru prima dată de la introducerea unor noi reglementări, în urma accidentului nuclear de la Fukushima din 2011 şi după aproape doi ani de când a oprit toate reactoarele, relatează Wall Street Journal online.

1152 afișări
Imaginea articolului Japonia reporneşte primul reactor nuclear de la catastrofa de la Fukushima

Japonia reporneşte primul reactor nuclear de la catastrofa de la Fukushima (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Fyushu Electric Power Co. a început să scoată barele de control la Reactorul nr. 1 de la Sendai la ora locală 10.30 (4.30, ora României). Compania a anunţat că reactorul urmează să înceapă să producă energie electrică până la sfârşitul săptămânii şi să-şi reia operaţiunile comerciale până în prima parte a lui septembrie, în urma unor inspecţii. Al doilea reactor al centralei este programat să fie repus în folosinţă ulterior, anul acesta.

Japonia are 43 de reactoare nucleare operabile. Niciunul dintre ele nu a mai produs energie electrică din septembrie 2013, iar eforturile de a le reporni pe unele dintre ele s-au confruntat cu întârzieri repetate, în contextul în care centralele s-au străduit să îndeplinească reglementările mai stricte, introduse după cutremurul urmat de tsunami, în 2011, care a devastat Centrala Nucleară Fukushima Daiichi.

Până în prezent, doar cinci au reuşit să treacă de verificările efectuate de către autorităţi din domeniul securităţii nucleare.

Înainte de catastrofa de la Fukushima, în care trei reactoare au fost grav avariate, energia nucleară reprezenta aproximativ 30% din electricitatea Japoniei. Însă, după ce reactoarele au fost oprite în anii de după catastrofă, ţara a devenit dependentă de cărbune, gaz natural lichefiat şi petrol pentru a-şi acoperi aproape 90% din nevoile de electricitate.

Premierul Shinzo Abe şi Guvernul său au anunţat că vor să repornească reactoarele pentru a reduce dependenţa ţării de importurile de energie.

O serie de sondaje a arătat că majoritatea japonezilor se opune repornirii reactoarelor, iar acest lucru s-a reflectat în scăderea susţinerii premierului.

Oponenţii citează riscuri de mediu într-una dintre ţările cele mai afectate de cutremure, vulnerabilă totodată şi la alte dezastre.

Protestatari s-au adunat marţi la centrală. "Cine îşi va asuma responsabilitatea pentru un accident nuclear?", se putea citi pe o pancartă.

Shinzo Abe dădea asigurări luni că noile standarde de securitate sunt "la cel mai înalt nivel din lume".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici