Jared Kushner: Ancheta Mueller a dăunat mai mult Statelor Unite decât ingerinţele Rusiei

Jared Kushner, consilierul pentru Afaceri Politice al preşedintelui american Donald Trump, a declarat marţi că ancheta procurorului special Robert Mueller privind ingerinţele ruse în alegerile din 2016 a dăunat democraţiei Statelor Unite mai mult decât interferenţa Rusiei, relatează Reuters.

333 afișări
Imaginea articolului Jared Kushner: Ancheta Mueller a dăunat mai mult Statelor Unite decât ingerinţele Rusiei

Jared Kushner: Ancheta Mueller a dăunat mai mult Statelor Unite decât ingerinţele Rusiei

„Puteţi vedea ce a făcut Rusia, a cumpărat câteva anunţuri de promovare pe Facebook pentru a crea o dispută, ceea ce este teribil. Dar investigaţia (lui Mueller, n.red.) şi toate speculaţiile făcute în ultimii doi ani au avut un impact mult mai dur asupra democraţiei decât câteva anunţuri pe Facebook”, a declarat Kushner în cadrul unei dezbateri organizate de revista Time.

Conform raportului realizat în urma anchetei lui Mueller, publicat săptămâna trecută, Rusia a interferat în alegerile prezidenţiale din 2016 din Statele Unite „într-o manieră continuă şi sistematică”, favorizându-l pe Donald Trump în raport cu contracandidatul acestuia, Hillary Clinton.

De asemenea, Robert Mueller nu a putut dovedi o colaborare între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia.

„Jared a oferit un interviu foarte bun. Este bine să avem oameni extrem de inteligenţi în slujba ţării”, a declarat Donald Trump prin intermediul unui mesaj publicat pe Twitter.

Consilierul prezidenţial a adăugat că echipa de campanie a lui Donald Trump nu ştia despre eforturile Rusiei, menţionând că „acţiunile lor nu au avut un impact”.

Comisia Robert Mueller a oferit Departamentului Justiţiei versiunea completă a raportului de anchetă privind ingerinţele electorale ruse şi presupusele contacte între echipa electorală a lui Donald Trump şi Moscova. Secretarul Justiţiei, William Barr, care este şi procuror general, a redactat raportul, ţinând secrete anumite fragmente ale documentului. O versiune redactată a fost trimisă Congresului, iar alta a fost publicată.

În raport, procurorul special Robert Mueller a apreciat că unele acţiuni ale preşedintelui Donald Trump pot fi asimilate obstrucţionării justiţiei, dar fapta nu există deoarece subalternii au refuzat să aplice ordinele.

Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a temut că investigaţia privind ingerinţele ruse îi va aduce "sfârşitul mandatului" şi a încercat să îl demită pe procurorul special Robert Mueller, arată raportul comisiei de anchetă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici