Jean-Claude Juncker, APEL la respingerea naţionalismul, în DISCURSUL despre Starea Uniunii: Europa a depăşit criza financiară şi trebuie să menţină zona Schengen

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a susţinut, miercuri dimineaţă, în sediul din Strasbourg al Parlamentului European, discursul anual despre "Starea Uniunii".

1199 afișări

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, afirmă că europenii ar trebui să respingă naţionalismul exagerat care proiectează ură şi distruge totul în cale.

Liderul european îndeamnă la adoptarea unui tip de patriotism care nu este bazat pe respingerea altora, iar o Europă puternică şi unită va ajuta la obţinerea păcii mondiale

"Uniţi suntem mai puternici este esenţa Uniunii Europene", susţine oficialul european în discursul anual despre "Starea Uniunii".

"Europa trebuie să rămână un continent tolerant (...) să rămână multilaterală pentru că planeta aparţine tuturor şi nu doar câtorva", a mai afirmat Juncker.

Preşedintele Comisiei s-a declarat un multilateralist convins, adăugând că dacă Europa îşi realizează puterea politică, economică şi uneori militară nu va mai fi singură în lume.

Juncker a mai afirmat că a relansat uniunea defensivă europeană şi va continua să lucreze pentru ca acest organism să devină în totalitate operaţional, adăugând că UE nu va fi militarizată.

Oficialul UE a menţionat "o Europă unită puternică" de şase ori în decurs de aproximativ un minut.

Europa a depăşit criza financiară

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, consideră că Europa a depăşit criza economică.

Oficialul CE s-a referit la faptul că în UE au fost create peste 12 milioane de locuri de muncă, din 2014, când a devenit el preşedinte, până în prezent.

Investiţiile generate de Planul Junker sunt de aproape 350 de miliarde de euro publice şi private, fiind estimate să se apropie de 400 de miliarde de euro.

Junker a menţionat că UE are acorduri comerciale cu alte 70 de ţări, reprezentând 70% din PIB-ul mondial. Preşedintele CE a susţinut că această prezenţă ajută UE să exporte normele legate de bunele practici ale drepturi europene.

De asemenea, UE este a cincea economie gloablă, „gata să-şi apere valorile”, a subliniat oficialul UE. „Am apărat Europa ca un continent deschis, dar nu naiv”, a subliniat Junker.

În plus, acesta a susţinut că întotdeauna a apărat Grecia, care şi-a revenit din criza prin care a trecut.

Juncker a discutat despre zona Schengen şi reducerea imigraţiei ilegale

Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a vorbit în discursul anual "Starea Uniunii" despre modalităţile de reducere a imigraţiei ilegale şi s-a declarat în favoarea menţinerii zonei Schengen.

Şeful Comisiei propune suplimentarea efectivelor agenţiilor de protecţie a pazei susţinute de UE şi extinderea agenţiei UE pentru migraţie cu scopul procesării mai rapide a solicitărilor de azil.

De asemenea, Juncker afirmă că Europa are nevoie de imigranţi calificaţi şi de rute legale de migraţie în UE.

Juncker mai spune că doreşte menţinerea zonei Schengen, afirmând că este împotriva frontierelor interne şi eliminarea acestora acolo unde încă mai există.


Discursul de anul acesta intervine în perspectiva scrutinului europarlamentar din 2019 şi în contextul dezbaterilor privind viitorul Uniunii Europene după ieşirea Marii Britanii, programată în martie 2019.

Jean-Claude Juncker urmează să prezinte viitoarele măsuri concrete în sensul construirii unei Uniuni Europene "mai coezive, mai puternice şi mai democratice", după lansarea acestei teme în discursul din 2017.

Anul trecut, Juncker a prezentat viziunea sa privind evoluţia Uniunii Europene până în anul 2025.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici