John Kerry: Washingtonul vrea să sporească sprijinul său pentru opoziţia siriană

Secretarul de Stat american John Kerry a afirmat miercuri că ţara sa va încerca să identifice "diferite mijloace de presiune" asupra regimului de la Damasc, inclusiv sporirea ajutorului său pentru opoziţia siriană.

221 afișări
Imaginea articolului John Kerry: Washingtonul vrea să sporească sprijinul său pentru opoziţia siriană

John Kerry (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Kerry s-a exprimat cu ocazia conferinţei internaţionale privind Siria, în oraşul elveţian Montreux, unde regimul şi opoziţia au avut prima lor întrevedere de la începutul războiului în urmă cu aproape trei ani.

"Vor exista eforturi paralele, care vor fi efectuate, la fel ca şi discuţiile, în vederea identificării unor diferite mijloace de presiune şi găsirii unei soluţii", a spus el în cadrul unei conferinţe de presă organizate la finalul reuniunii de la Montreux.

"Eu am spus doar că mai multe opţiuni vor fi studiate, inclusiv continuarea sprijinului, sau sporirea sprijinului pentru opoziţie", a adăugat el, fără să precizeze ce formă va lua acest ajutor.

Rebelii care luptă împotriva trupelor loiale regimului sirian au cerut întotdeauna arme, însă Washingtonul s-a arătat reticent, argumentând că arsenalul ar putea ajunge în mâinile unor extremişti.

În plus, Kerry a prevenit că, deşi ameninţările cu o intervenţie militară americană împotriva regimului au fost evitate în septembrie, preşedintele Barack Obama încă "nu a exclus vreo opţiune".

Cu toate că demnitari ai regimului de la Damasc şi membri ai opoziţiei siriene în exil se pregătesc să înceapă vineri negocieri inedite sub egida ONU, la Geneva, Kerry a precizat că eforturile în vederea găsirii unei soluţii nu se vor limita la aceste discuţii.

În deschiderea conferinţei, miercuri, el a declarat că preşedintele sirian Bashar al-Assad nu va putea face parte dintr-un eventual guvern de tranziţie al Siriei.

"Bashar al-Assad nu va face parte din guvernul de tranziţie. Este imposibil, este de neimaginat ca acest om, care a condus o asemenea violenţă împotriva poporului său, să poată să-şi păstreze legitimitatea pentru a guverna", a spus el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici