Potrivit sondajului publicat de publicaţia Mail on Sunday, 50% dintre britanici s-au declarat în favoarea organizării unui nou referendum pe tema Brexit, iar 34% au respins ideea organizării unei noi consultări populare pe această temă.
Conform sursei citate, acesta este primul sondaj de opinie important efectuat după informaţiile apărute săptămâna trecută cu privire la intenţia Guvernului Marii Britanii de a plăti circa 50 de milioane de euro pentru a debloca negocierile pe tema viitorului acord comercial cu UE.
În plus, sondajul scoate în evidenţă faptul că mai mult de o treime dintre britanici sunt de părăre că vor avea de suferit în urma despărţirii de Blocul comunitar. 35% dintre cei chestionaţi susţin că o vor duce mai rău din punct de vedere financiar după producerea despărţirii de UE, în timp ce doar 14% au o viziune pozitivă în această privinţă.
Sondajul a fost realizat de institutul Survation pe un eşantion de 1.003 persoane.
Citeşte şi: Horst Seehofer, principalul aliat al Angelei Merkel, vrea să demisioneze din funcţia de premier al Bavariei, dar să rămână liderul CSU – surse
Citeşte şi: Cel puţin patru morţi şi zeci de răniţi în urma unui incendiu produs în Germania | VIDEO, FOTO
Citeşte şi: Cel puţin un mort şi cinci răniţi după ce un vehicul a lovit pietoni, în New York – presă
Citeşte şi: Insurgenţi din Yemen susţin că au lansat o rachetă spre o centrală nucleară din Emiratele Arabe Unite/ Guvernul din Abu Dhabi nu confirmă niciun atac