Jurnalistul care a aruncat cu pantofi spre Bush, condamnat la trei ani (Video)

Muntazer al-Zaidi, jurnalistul irakian devenit celebru după ce a aruncat cu pantofii spre fostul preşedinte american George W. Bush, a fost condamnat joi, la Bagdad, la trei ani de închisoare, de Curtea Penală Centrală din Irak.

29 afișări
Imaginea articolului Jurnalistul care a aruncat cu pantofi spre Bush, condamnat la trei ani (Video)

Jurnalistul care a aruncat cu pantofi spre Bush, condamnat la trei ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Judecătorul Abdel Amir al-Roubaie l-a condamnat la trei ani de închisoare pe Muntazer al-Zaidi, acuzat de "agresiune împotriva unui şef de stat străin aflat în vizită oficială" şi deţinut de la jumătatea lui decembrie într-o închisoare din "Zona Verde", sectorul ultrasecurizat din Bagdad.

Jurnalistul de 30 de ani pledase nevinovat la reluarea procesului său, în cursul dimineţii. "Da, reacţia mea a fost naturală, ca a oricărui altui irakian", a răspuns el judecătorului, care l-a întrebat dacă este nevinovat.

Avocatul său a anunţat că va face apel la această condamnare.

Jurnalistul postului de televiziune al-Baghdadiya risca între cinci şi 15 ani de închisoare.

La 14 decembrie 2008, în plină conferinţă de presă a lui Bush şi a premierului irakian Nuri al-Maliki, Zaidi s-a ridicat strigând către preşedintele american care se afla în Irak într-o vizită de rămas bun: "Este sărutul de adio, câine", apoi şi-a aruncat pantofii către el.

Bush s-a ferit, iar jurnaliştii irakieni l-au imobilizat pe colegul lor până la intervenţia serviciilor de securitate.

Citeşte şi:

Un jurnalist şi-a aruncat pantofii asupra lui George W. Bush, la Bagdad

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici