Justiţia irakiană va putea judeca soldaţi americani

Justiţia irakiană va putea judeca soldaţi americani acuzaţi că au comis infracţiuni grave în afara bazelor lor şi atunci când nu erau în misiune, potrivit unui proiect de acord negociat între cele două ţări.

17 afișări
Imaginea articolului Justiţia irakiană va putea judeca soldaţi americani

Justiţia irakiană va putea judeca soldaţi americani

Gradul de imunitate acordat soldaţilor americani mobilizaţi în Irak a fost principalul punct de discordie care a întârziat redactarea acordului privind viitorul statut al forţelor americane din Irak (SOFA, Status of Forces Agreement).

"Statele Unite îşi vor putea aplica jurisdicţia în cazul trupelor şi civililor (americani) atunci când incidentele se produc în bazele lor sau dacă sunt în misiune în afara bazelor", conform proiectului.

În schimb, "jurisdicţia irakiană este cea care se va aplica soldaţilor şi civililor (americani) care au comis infracţiuni grave cu premeditare în afara bazelor şi atunci când nu erau în misiune", afirmă textul obţinut de AFP. De asemenea, jurisdicţia irakiană se va aplica şi companiilor private de securitate americane.

Negociatorii celor două ţări, care au început să discute în februarie, sperau să termine la sfârşitul lui iulie, dar complexitatea problemelor şi divergenţele au întârziat redactarea acordului. Aceştia au convenit asupra unei retrageri a trupelor americane "cel mai târziu la 31 decembrie 2011".

"Trupele de luptă se vor retrage din oraşele şi satele irakiene cel mai târziu la 30 iunie 2009 şi după această dată forţele americane se vor regrupa în baze din afara satelor şi oraşelor", subliniază proiectul de acord.

"Guvernul irakian necesită asistenţa temporară a forţelor americane pentru a susţine eforturile menite să menţină stabilitatea şi securitatea în Irak, cooperând la operaţiunile împotriva al-Qaida şi altor grupări teroriste şi infractori, inclusiv a celor loiali fostului regim" al lui Saddam Hussein, afirmă textul cu 31 de articole redactat în engleză şi arabă.

Acest acord este necesar pentru a oferi un cadru legal după 2008 prezenţei Forţei multinaţionale conduse de SUA şi care se află în Irak de la declanşarea operaţiunilor în 2003.

Anul trecut, Consiliul de Securitate al ONU a prelungit până la 31 decembrie 2008 mandatul Forţei multinaţionale.

"Toate operaţiunile militare vor trevui efectuate cu acordul Guvernului irakian şi în totală coordonare cu autorităţile irakiene. Toate operaţiunile militare vor fi supravegheate de o Comisie de coordonare a operaţiunilor militare comune (JMOCC), care va fi formată în baza acordului", precizează proiectul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici