Kurzii protestează la Paris a doua zi după atacul în care au murit trei membri ai comunităţii

Pentru a doua zi, la Paris, au izbucnit ciocniri între poliţie şi membri ai comunităţii kurde, furioşi pe uciderea vineri a trei membri ai comunităţii lor, scrie Reuters.

201 afișări
Imaginea articolului Kurzii protestează la Paris a doua zi după atacul în care au murit trei membri ai comunităţii

Kurzii protestează la Paris a doua zi după atacul în care au murit trei membri ai comunităţii

Maşini au fost răsturnate, cel puţin un vehicul a fost incendiat şi mici focuri au fost aprinse în apropiere de Piaţa Republicii, locul tradiţional al demonstraţiilor din oraş, unde kurzii au organizat anterior un protest paşnic.

Ciocnirile au izbucnit în momentul în care unii manifestanţi au părăsit piaţa, aruncând cu proiectile în poliţie, care a răspuns cu gaze lacrimogene. Încăierările au continuat timp de aproximativ două ore înainte ca protestatarii să se disperseze.

Un bărbat înarmat a comis crimele la un centru cultural kurd şi la o cafenea din apropiere, vineri, într-o zonă aglomerată a celui de-al zecelea district al Parisului.

Poliţia a arestat un bărbat în vârstă de 69 de ani, despre care autorităţile au declarat că a fost eliberat recent din detenţie în aşteptarea procesului pentru un atac cu sabie asupra unei tabere de migranţi din Paris în urmă cu un an.

După ce o mulţime furioasă a intrat în conflict cu poliţia vineri după-amiază, Consiliul democratic kurd din Franţa a organizat sâmbătă o adunare în Piaţa Republicii.

Sute de protestatari kurzi, cărora li s-au alăturat politicieni, inclusiv primarul celui de-al 10-lea district al Parisului, au fluturat steaguri şi au omagiat victimele.

"Nu suntem protejaţi deloc. În 10 ani, şase activişti kurzi au fost ucişi în inima Parisului, în plină zi", a declarat Berivan Firat, purtător de cuvânt al consiliului. Ea a precizat că evenimentul a devenit violent după ce unii protestatari au fost provocaţi de persoane aflate într-un vehicul care trecea prin zonă.

Crimele de vineri au avut loc înainte de aniversarea uciderii a trei femei kurde în Paris, în ianuarie 2013.

Ancheta a fost abandonată după ce principalul suspect a murit cu puţin timp înainte de a ajunge la proces, înainte de a fi redeschisă în 2019.

Reprezentanţii kurzi, care s-au întâlnit sâmbătă cu şeful poliţiei din Paris, şi-au reiterat apelul ca împuşcăturile de vineri să fie considerate un atac terorist.

Interogatoriul suspectului continuă, a adăugat parchetul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici