Lech Walesa: Revenirea la putere a lui Jaroslaw Kaczynski ar fi o nenorocire pentru Polonia

Lech Walesa, liderul istoric al sindicatului polonez Solidaritatea, a avertizat luni în legătură cu o posibilă întoarcere la putere în Polonia a lui Jaroslaw Kaczynski, care a trecut duminică de primul tur al alegerilor prezidenţiale anticipate.

Urmărește
67 afișări
Imaginea articolului Lech Walesa: Revenirea la putere a lui Jaroslaw Kaczynski ar fi o nenorocire pentru Polonia

Jaroslaw Kaczynski (Imagine: Mediafa Foto/AFP)

"Vă previn, Kaczynski este o nenorocire", a declarat, la postul de televiziune TVN24, Walesa, fost şef de stat care a colaborat mult timp cu fraţii gemeni Jaroslaw şi Lech Kaczynski, inclusiv în calitate de preşedinte, la începutul anilor '90, înainte de a avea o dispută cu aceştia.

"Polonia nu trebuie să servească drept cobai. Polonia face parte dintr-o configuraţie europeană. Cu vecinii trebuie negociat, ei nu trebuie ameninţaţi cu sabia, nu trebuie insultaţi", a subliniat Walesa.

El s-a referit astfel la blocajul instituţiilor europene şi la relaţiile dificile cu Rusia şi Germania, în perioada iulie 2006 - noiembrie 2007, când Jaroslaw Kaczynski era prim-ministrul fratelui său, preşedintele Lech Kaczynski, decedat în aprilie într-un accident de avion.

Jaroslaw Kaczynski, în vârstă de 61 de ani, a ajuns pe a doua poziţie în primul tur al alegerilor prezidenţiale, fiind votat de 36,74 la sută dintre alegători. El s-a clasat în urma preşedintelui interimar Bronislaw Komorowski, de la partidul proeuropean Platforma Civică (liberal), care a obţinut 41,22 la sută din voturi.

Al doilea tur al alegerilor va avea loc la 4 iulie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici