Libia a hotărât să impună un embargou economic "total" Elveţiei

Libia a hotărât să impună un embargou economic "total" Elveţiei, în urma crizei diplomatice dintre cele două ţări, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului libian, Mohamed Baayou.

192 afișări
Imaginea articolului Libia a hotărât să impună un embargou economic "total" Elveţiei

Liderul libian, Muammar Kadhafi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Libia a hotărât să impună un embargou total asupra tuturor schimburilor economice şi comerciale cu Elveţia", a anunţat Baayou.

Această ţară a hotărât să "adopte şi alte măsuri alternative privind medicamente, echipamente medicale şi industriale" elveţiene, importate de Tripoli, a precizat el.

Relaţiile între Berna şi Tripoli s-au deteriorat în urma arestării în forţă, în iulie 2008, la Geneva, a unuia dintre fiii colonelului Muammar Kadhafi, Hannibal, în baza unei plângeri depusă de doi servitori, care-l acuzau de aplicarea de rele tratamente.

Libia luase deja măsuri de retorsiune împotriva Elveţiei, retrăgând bunurile din bănci elveţiene şi expulzând companii elveţiene instalate pe teritoriul său, în plus faţă de stoparea exporturilor de petrol către confederaţia helvetică.

Berna a răspuns prin adoptarea unei politici restrictive de acordare de vize pentru călătorie în spaţiul Schengen cetăţenilor libieni.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici