Prima pagină » Știri externe » Liderii G20 au promis o distribuire corectă a vaccinului împotriva coronavirusului: Nu vor beneficia doar cele mai bogate ţări

Liderii G20 au promis o distribuire corectă a vaccinului împotriva coronavirusului: Nu vor beneficia doar cele mai bogate ţări

Liderii G20 au promis o distribuire corectă a vaccinului împotriva coronavirusului: Nu vor beneficia doar cele mai bogate  ţări
Liderii G20 au promis că vor face orice pentru a asigura o distribuire echitabilă a vaccinurilor impotriva Covid-19 în întreaga lume şi pentru a sprijini ţările sărace ale căror economii au fost devastate de criză, după un summit virtual organizat la Ryad.
 
„Am mobilizat resurse pentru a satisface nevoile imediate de finanţare a sănătăţii la nivel mondial, pentru a sprijini cercetarea, dezvoltarea, fabricarea şi distribuţia unor teste, tratamente şi vaccinuri sigure şi eficiente Covid-19,” au afirmat liderii G20, duminică, în declaraţia lor finală, relatează Le Figaro.
 
Preşedinţii sau şefii de guvern au spus că „susţin pe deplin” mecanismele puse în aplicare de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru a se asigura că de vaccinuri nu beneficiază doar cele mai bogate ţări. 
 
Naţiunile G20 vor lucra pentru a „proteja vieţile, a oferi sprijin cu un accent deosebit pe cei mai vulnerabili”.
 
Liderii G20 au declarat că activitatea economică globală a crescut parţial datorită redeschiderii treptate a unor economii, dar recuperarea este inegală, extrem de incertă şi supusă riscurilor.
 
Statele Unite au declarat duminică că speră să înceapă vaccinarea înainte de jumătatea lunii decembrie.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da