Locuitorii Moscovei stau acasă până marţi din cauza incendiilor

Directorul serviciilor de sănătate publică din Rusia le-a cerut duminică locuitorilor din Moscova să nu se prezinte la serviciu până marţi, din cauza incendiilor care continuă să facă ravagii în jurul capitalei şi care emană un fum dens, relatează Financial Times, în ediţia electronică.

95 afișări
Imaginea articolului Locuitorii Moscovei stau acasă până marţi din cauza incendiilor

Locuitorii Moscovei stau acasă până marţi din cauza incendiilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ghennadi Onişcenko le-a cerut angajatorilor să ofere personalului zile libere până cel puţin marţi, în scopul reducerii numărului persoanelor expuse riscului de a inhala smog pe străzi la minim.

Municipalitatea a anunţat că a deschis 120 de centre "antismog", echipate cu aer condiţionat. Dar puţini locuitori par să ştie de aceste centre, iar mulţi rămân acasă cu ferestrele închise, în pofida căldurii înnăbuşitoare, în timp ce altele continuă să umple spitalele.

Nivelul poluării în oraş a scăzut în cursul zilei de duminică, concentraţia de monoxid de carbon fiind de trei ori peste limita acceptabilă, faţă de şapte ori cu câteva zile înainte.

Dar numărul deceselor în oraş din cauza căldurii şi a smogului a crescut în ultimele zile, un angajat de la morgă afirmând pentru Financial Times că numărul cadavrelor primite este mai mare decât dublul unei perioada obişnuite, bătrânii fiind cel mai afectaţi. Un oficial de la registratura Moscovei a declarat că rata mortalităţii a crescut în iulie cu 50 la sută.

Un medic care a scris sub acoperirea anonimatului într-o publicaţie electronică susţine că autorităţile din domeniul sanitar încearcă să acopere decesele provocate de căldură şi smog în Moscova, ameninţând medicii că vor fi concediaţi dacă vor diagnostica pacienţii cu boli legate de aceste fenomene.

"Nu dăm acest diagnostic - nu vrem să fim concediaţi. Avem familii de hrănit", scrie medicul pe site, adăugând că trupurile neînsufleţite ale celor care au murit din cauza căldurii şi smogului în ultimele zile au fost duse în subsol pentru că "frigiderele sunt pline". Acesta susţine că situaţia este similară în spitalele din Moscova.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici