„Până la ora 21:00, 466 de persoane au fost arestate pentru că au manifestat sprijin pentru Palestine Action”, a scris Poliția Metropolitană pe X, sâmbătă, potrivit CNN.
Opt arestări au fost făcute pentru alte infracțiuni, inclusiv cinci pentru agresarea unor ofițeri, însă poliția a precizat că niciunul nu a fost rănit grav.
Protestul de sâmbătă a marcat cel mai mare număr de arestări la o singură manifestație din istoria recentă a Poliției Metropolitane.
Palestine Action, organizație cu sediul în Marea Britanie, susține că acționează pentru a perturba activitatea producătorilor de arme ce aprovizionează Israelul.
Parlamentul britanic a votat luna trecută pentru includerea grupului pe lista organizațiilor interzise, alături de Hamas, al-Qaeda și ISIS, după ce doi membri au pătruns în cea mai mare bază aeriană a țării, provocând daune la două aeronave.
Interdicția face ilegală apartenența la grup sau sprijinirea acestuia. Poliția avertizase că va reține pe oricine manifesta susținere publică.
Scotland Yard a precizat că majoritatea celor cu pancarte pro-Palestine Action au fost reținuți și ulterior eliberați pe cauțiune, cu interdicția de a participa la alte acțiuni similare.
Ministrul de Interne, Yvette Cooper, a mulțumit poliției, subliniind diferența dintre dreptul la protest și sprijinul pentru „o organizație interzisă”.
Amnesty International UK a condamnat arestarea protestatarilor pașnici ca fiind „o încălcare a obligațiilor internaționale ale Marii Britanii de a proteja dreptul la libertatea de exprimare”.
Săptămâna trecută, cofondatoarea Palestine Action, Huda Ammori, a primit undă verde de la Înalta Curte din Londra pentru a contesta interdicția.