Lukaşenko: Apropierea de UE este obiectivul strategic al Belarusului

Apropierea de Uniunea Europeană este obiectivul strategic al Belarusului, a declarat, luni, preşedintele acestei foste republici sovietice, Aleksandr Lukaşenko, ale cărui relaţii cu aliatul său tradiţional, Rusia, au devenit tensionate în ultimele săptămâni.

11 afișări
Imaginea articolului Lukaşenko: Apropierea de UE este obiectivul strategic al Belarusului

Lukaşenko: Apropierea de UE este obiectivul strategic al Belarusului

"Trebuie să fiţi absolut siguri că tot ceea ce se întâmplă cu partenerii noştri occidentali, Uniunea Europeană, nu reprezintă o măsură efemeră, realizarea viziunii noastre strategice", a declarat el, potrivit preşedinţiei, cu ocazia unei întâlniri avute cu şeful diplomaţiei slovene, Samuel Zbogar.

Recent, UE a invitat Belarusul să participe la proiectul ei de Parteneriat Estic menit să dezvolte relaţiile europenilor cu şase membri ai fostei Uniuni Sovietice, proiect care nemulţumeşte Rusia.

"Motivaţia noastră este simplă: schimburile comerciale dintre Belarus şi UE sunt în prezent aproape la acelaşi nivel ca şi cele cu Rusia", a subliniat liderul belarus, considerat multă vreme un paria de Uniunea Europeană, care îi reproşează bilanţul dezastruos în materie de democraţie.

Relaţiile ruso-belaruse s-au deteriorat pe măsură ce autorităţile de la Minsk s-au apropiat de UE. Ultimul episod datează de sâmbătă, când Rusia a anunţat o interdicţie a importurilor de lapte belarus după o serie de declaraţii incomode ale lui Lukaşenko faţă de Moscova.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici