Mama fondatorului WikiLeaks: Julian Assange a fost "crucificat" pentru că a susţinut aflarea adevărului

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a fost "crucificat" pentru că a susţinut idealul său - adevărul, afirmă mama acestuia, cerând Australiei să îl ajute.

195 afișări
Imaginea articolului Mama fondatorului WikiLeaks: Julian Assange a fost "crucificat" pentru că a susţinut aflarea adevărului

Christine Assange, mama fondatorului WikiLeaks (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Justiţia britanică a confirmat miercuri decizia privind extrădarea în Suedia a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, după 11 luni de proceduri juridice, însă hotărârea poate fi contestată la Curtea Supremă.

Potrivit mamei sale, Julian Assange este urmărit pentru "idealul său de adevăr şi dreptate".

Assange, în vârstă de 40 de ani, a fost "crucificat pentru că aşa a fost crescut. L-am învăţat pe fiul meu să spună adevărul, să creadă în dreptate. A fost crescut gândindu-se că trăieşte în democraţie şi că trebuie să remedieze orice nedreptate la care este martor. Acum, eu nu mai cred acest lucru", a declarat Christine Assange din Australia.

Christine Assange a cerut Guvernului australian să negocieze un acord cu Suedia pentru a obţine asigurări că nu va fi extrădat în SUA, unde ar putea fi judecat pentru spionaj.

"În cazul unui acord, eu cred că Julian ar putea merge în Suedia fără a contesta extrădarea. El se teme să nu fie predat justiţiei americane", afirmă ea.

Avocatul său, Geoffrey Robertson, a îndemnat Australia să îşi exercite obligaţia de a ajuta australienii care sunt în pericol din cauza justiţiei din străinătate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici