Manuel Marrero Cruz, primul premier al Cubei din ultimii 43 de ani

Preşedintele Cubei, Miguel Diaz-Canel l-a numit pe actualul ministru al Turismului, Manuel Marrero Cruz, în funcţia de prim-ministru, astfel că ţara comunistă va avea un premier pentru prima dată după 1976, informează BBC.

1592 afișări
Imaginea articolului Manuel Marrero Cruz, primul premier al Cubei din ultimii 43 de ani

Manuel Marrero Cruz, primul premier al Cubei din ultimii 43 de ani

Funcţia de prim-ministru a fost eliminată în 1976 de către Fidel Castro, însă anul acesta s-a decis reintroducerea acestei funcţii în urma unor modificări constituţionale.

Astfel, Marrero Cruz, în vârstă de 56 de ani, va prelua o parte din actualele responsabilităţi ale preşedintelui ţării. „Şeful Guvernului va fi mâna dreaptă a preşedintelui republicii”, a anunţat site-ul de ştiri Cubadebate, deţinut de stat.

Cu toate acestea, criticii susţin că această modificare este una de formă, în condiţiile în care Partidul Comunist Cubanez şi Armata rămân singurele instituţii de decizie din această ţară.

Numirea noului premier a fost aprobată cu unanimitate de voturi sâmbătă de către Parlament.

Marrero Cruz a fost numit ministru al Turismului de către Fidel Castro în 2004, iar de atunci, sectorul turistic din Cuba a cunoscut o perioadă de creştere puternică.

Autorităţile de la Havana nu au anunţat până în acest moment cine va prelua portofoliul Turismului.

Foto: Profimedia

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici