Cine a fost primul premier desemnat al României? Șeful primului guvern unic al țării a fost asasinat la scurt timp de la preluarea mandatului

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Primul șef al primului Guvern al României după recunoașterea unirii depline a Principatelor Unite ale Moldovei și Țării Românești a fost desemnat de Alexandru Ioan Cuza. În această funcție a fost ales conservatorul Barbu Catargiu, care a fost numit în funcție pe 22 ianuarie 1862. Mandatul său a fost unul de doar aproximativ patru luni, până pe 8 iunie 1862, când a fost curmat de primul asasinat politic din istoria recentă a României, care a fost închis fără să se descopere autorul.

Barbu Catargiu provine dintr-o familie boierească din Muntenia, părinții săi fiind marele vornic Ştefan Catargiu şi Stanca Văcărescu, fiica lui Barbu Văcărescu. După studiile elementare din Bucurerești, din 1825 a urmat cursuri universitare la Paris, unde a studiat literele, dreptul, istoria, filosofia şi economie politică, iar în 1834, a reveni în ţară.

Copilul-minune care i-a umilit pe adulți. Aur pentru Japonia la doar 11 ani

Un stadion pe care nu s-a mai jucat fotbal de 14 ani ar putea reveni la viață pentru Euro 2028

Potrivit surselor istorice, conservatorul Barbu Catargiu a fost numit de Alexandru Ioan Cuza după ce a obținut recunoșterea dublei alegeri, din 1958, și a unirii depline.

Între 1859-1861, Cuza a domnit cu două guverne, două Adunări, aşa cum stabilise Convenţia de la Paris din august 1858.

În acei ani, potrivit Convenţiunii pentru organisarea definitivă a Principateloru-Unite-Române din 7 august 1858, domnitorul deținea puterea executivă și guverna cu ajutorul miniștrilor săi.

„Articolul 4

Puterea esecutiva va fi esersata de Hospodaru.

Articolul 14

Hospodarulu guverna cu ajutorulu ministriloru numiţi de densulu. Intareste şi promulga legile poate refuda întărirea sa. Are dreptu de ertare, şi acela d’a micşora pedepsele în pricini criminale, fără a putea interveni alt-felu în administraţia dreptatei.

Elu pregăteşte legile de interesu specialu Principatului, şi mai cu sema budgetele şi le supune la deliberările Adunarei.

Elu numeşte în tote funcţiile de administraţie publică şi face regulamentele trebuincioase pentru esecutarea legiloru.

Lista civilă a fie-căruia Hospodaru va fi votată de Adunare, odată pentru tot-d’auna la suirea sa pe scaunu.

Articolul 15

Ori ce actu sloboditu de Hospodaru, trebuie să fie contrasemnatu de către miniştrii competenţi.

Miniştrii voru fi respundatori de violarea legiloru şi mai alesu de ori ce risipa baniloru publici.

Ei voru fi supuşi judecatei Înaltei Curţi judecătoreşti şi de Casaţie. Actia va putea fi procovata de Hospodaru sau de Adunare.

Punerea sub acudatie a ministriloru nu se va putea pronunţa de catu cu majoritatea de duoa părţi din trei a membriloru de faţa.”

În 1861 se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor

Momentul-cheie a fost la 22 noiembrie/4 decembrie 1861, când Poarta a emis „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei” prin care se admitea unirea administrativă şi politică a Principatelor, fapt care presupunea o serie de măsuri importante, între care: reunirea ministerelor de la Iaşi şi Bucureşti într-un singur guvern şi a Adunărilor elective într-una singură; suspendarea activităţii Comisiei Centrale de la Focşani; instituirea în fiecare principat a câte unui consiliul provincial, ce urma să fie consultat asupra tuturor legilor şi regulamentelor de interes local, potrivit lucrării „Istoria românilor. Constituirea României moderne” (volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003), citat de într-un documentar Agerpres.

• Ca urmare, la 22 ianuarie/3 februarie 1862, domnitorul a format, sub conducerea conservatorului Barbu Catargiu, primul guvern unic al ţării, până la 8 iunie 1862, când Barbu Catargiu a fost asasinat. El a mai deţinut portofoliul Internelor, precum şi, după caz, interimatele Finanţelor şi Lucrărilor Publice.
• Evitând luarea în dezbatere a chestiunii rurale, guvernul Barbu Catargiu a trecut la adoptarea unor măsuri de organizare a statului.
• În acelaşi cadru al unificării şi modernizării instituţiilor statului s-a înscris şi formarea, două zile mai târziu, a primului parlament unic al României, prin unirea, la Bucureşti, a celor două Adunări Legislative: a Moldovei şi a Munteniei.
• La 24 ianuarie/5 februarie 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a proclamat, în mod solemn, în faţa Adunărilor Moldovei şi Munteniei, unirea definitivă a Principatelor, iar oraşul Bucureşti a fost desemnat Capitală a ţării.

Discurs premonitoriu memorabil

Perioada care ține de la unirea celor două principate într-un singur stat, România, cu o singură capitală, până la sfârșitul primului război mondial (1861 – 1918), are o deosebită importantă în dezvoltarea Bucureștilor și a țării, potrivit lucrării „Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, a lui Constantin C. Giurescu.

În a două jumătate a domniei lui Cuza, ciocnirea intereselor de clasă e puternică, pasiunile sunt vii: e vremea când se discuta și apoi se decide secularizarea averilor mânăstirești și împroprietărirea țăranilor (legea rurală), când are Ioc lovitura de stat din 2 mai 1864, când, în sfârșit, Cuza e silit, de către „monstruoasa coaliție”, să abdice; hotărârile cu privire la toate aceste evenimente au loc în București.

În centrul preocupărilor – iar un rol semnificativ îl are premierul conservator Barbu Catargiu,  stă chestia agrară, necesitatea de a fi împroprietăriți țăranii.

Potrivit istoricului Constantin C. Giurescu, la 25 mai/6 iunie 1862 vine în discuția Parlamentului proiectul de lege rurală, alcătuit încă din 1860 de majoritatea conservatoare a Comisiei centrale de la Focșani. El reprezintă expresia cea mai reacționară a raporturilor agrare dintre proprietarii de moșii și țărani.

Proiectul e combătut cu energic de Kogălniceanu susținut de primul-ministru Barbu Catargiu ; dezbaterile țin mai multe ședințe. Între timp, are loc, în ziua de 8/20 iunie, o discuție în Camera asupra întrunirii proiectate de elemente din opoziție pe Câmpul Libertății în vederea aniversării revoluției de la 1848. Întrucât guvernul socotea că întrunirea va fi un prilej de agitație, de tulburare a ordinii, Barbu Catargiu are o ieșire împotriva unor asemenea „agitatori”, conform lucrării citate:

„Pacea, domnilor – declară el în concluzie, neînțelegând sensul adânc al revoluției de la 1848 și al comemorării ei, nici necesitatea stringentă a reformei agrare – pacea și odihna e scăparea țării, voi prefera moartea înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituțiile țării”.

„Nu știa că moartea îl aștepta afară. Într-adevăr, pe când, în trăsura prefectului de poliție și cu acesta alături, părăsea Dealul Mitropoliei, trecând pe sub turnul clopotniței de la intrare, un necunoscut trase, din acest adăpost, deci din imediata apropiere, un glonț asupra lui, care-i sfărâmă coloana vertebrală și-l ucise pe loc. Asasinul n-a putut fi prins, și cercetările, nici atunci, nici mai târziu, n-au dus la vreun rezultat. Un fapt este însă sigur: crima a avut caracter politic. Statuia ce s-a ridicat, mult mai târziu, lui Barbu Catargiu se află pe pajiștea de la începutul suișului spre Mitropolie, în dreapta, la o oarecare depărtare de locul unde a fost ucis. Legea rurală, deși votată de Cameră, la trei zile după asasinat, n-a fost promulgată de Vodă Cuza, întrucât nu corespundea interesului național, nevoilor maselor”, arată lucrarea „Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre”, consultată de pe Biblioteca Digitală a Bucureștilor.