Prima pagină » Știri externe » Marco Rubio reacționează la condamnarea lui Bolsonaro

Marco Rubio reacționează la condamnarea lui Bolsonaro

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi că Statele Unite vor „răspunde corespunzător” după ce fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro a fost condamnat pentru tentativa de lovitură de stat în urma înfrângerii din alegerile din 2022.
Marco Rubio reacționează la condamnarea lui Bolsonaro

Printr-un mesaj publicat pe platforma X, Rubio a calificat procesul drept „vânătoare de vrăjitoare” și a acuzat judecătorul Alexandre de Moraes, „abuzator de drepturile omului” de „persecuție politică”.

„Statele Unite vor răspunde corespunzător”, continuă oficialul american.

Declarațiile acestui survin condamnării fostului președinte brazilian, Jair Bolsonaro pentru atacarea democrației.

Decizia luată de Curtea Supremă din Brazilia este fără precedent, fiind prima dată când un președinte și mai mulți ofițeri ai armatei au fost condamnați pentru o tentativă de lovitură de stat.