Marea Britanie se afundă tot mai adânc în criză pe zi ce trece. Directorul Serviciului Naţional de Sănătate: "mulţi britanici vor avea de ales între a sări peste mese pentru a-şi încălzi casele şi a tremura de frig". Între timp, Boris Johnson este în a doua sa vacanţă de vară

  • România a traversat o criză politică similară în perioada 5 octombrie - 25 noiembrie 2021 după o vară de certuri politice dintre PNL şi USR, şi dintre premierul Florin Cîţu şi Ludovic Orban pentru funcţia de preşedintele PNL.
  • Timp de 51 de zile, România n-a avut un guvern cu atribuţii depline după ce Florin Cîţu, deşi învingător al alegerilor interne, a fost demis printr-o moţiune de cenzură în vreme ce România avea de suferit de pe urma pandemiei şi crizei energetice.
  • Marea Britanie se află în acelaşi dezastru din cauza efectelor pandemiei, crizei economice şi energetice declanşate de războiul din Ucraina.
  • Boris Johnson şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Conservator după ce mai mulţi miniştri şi-au dat demisia din guvernul său ca formă de protest faţă de nerespectarea codului de conduită de pe urma unor petreceri secrete organizate pe durata restricţiilor pandemice.
  • De când Boris Johnson a renunţat la şefia partidului pe 7 iulie 2022, nu-şi mai îndeplineşte îndatoririle de prim-ministru, fiind pentru a doua oară în vacanţă în această vară.
  • După 60 zile de haos, Marea Britanie va avea un nou guvern funcţional după alegerea noului preşedinte al Partidului Conservator, care de altfel, va fi nominalizat şi pentru funcţia de prim-ministru
6992 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie se afundă tot mai adânc în criză pe zi ce trece. Directorul Serviciului Naţional de Sănătate: "mulţi britanici vor avea de ales între a sări peste mese pentru a-şi încălzi casele şi a tremura de frig". Între timp, Boris Johnson este în a doua sa vacanţă de vară

Hepta

Regatul Unit, încă grav afectat de BREXIT şi pandemia de COVID,  traversează o vară mizerabilă: serviciu de sănătate este în criză, inflaţia creşte, transportul şi utilităţile sunt într-o situaţie precară. Între timp, guvernul nu este văzut nicăieri.

Sentimentul de colaps este doar în creştere; liderii din domeniul sănătăţii au emis vineri avertismentul sumbru cu privire la o „criză umanitară” pentru a opri creşterea preţurilor la energie pe durata iernii, transmite CNN

Matthew Taylor, directorul executiv al Serviciului Naţional de Sănătate, a declarat că mulţi britanici „s-ar putea confrunta cu alegerea îngrozitoare între a sări peste mese pentru a-şi încălzi casele şi a tremura de frig la iarnă".

A locui la temperatură scăzută şi la umiditate crescută înseamnă să te expui riscului de a te îmbolnăvi şi de a duce la apariţia unor epidemii de boli respiratorii infecţioase. 

Acestea ar putea devasta marile oraşe odată cu noua mutaţie a coronavirusului şi cu variola maimuţei pe perioada sezonului gripal, iar Serviciul Naţional de Sănătate spune că s-ar putea confrunta cu cea mai grea iarnă înregistrată vreodată în istoria modernă a Marii Britanii.

Intervenţia extrem de neobişnuită vine după săptămâni de avertismente că Regatul Unit este doar la începutul celei mai grave crize a costului vieţii. 

Inflaţia a depăşit 10% la începutul acestei săptămâni, punând sub presiune gospodăriile care se luptă deja să supravieţuiască. Ţara este pe cale să intre în recesiune, fiind de aşteptat ca PIB-ul să scadă până la sfârşitul anului. 

Pe lângă asta, lucrătorii din transport şi din porturi fac grevă, dar şi sectorul serviciilor este grav afectat de tulburările economice din ultima vreme. Chiar şi unii avocaţi au intrat în grevă. 

Cele mai mari greve feroviare din ultimii 30 de ani au început luni seara, multe călătorii fiind anulate în Marea Britanie. Prim-ministrul în exerciţiu, Boris Johnson, se află însă în a doua vacanţă din vara aceasta. 

Abia din 5 septembrie, următorul prim-ministru, fie că va fi Liz Truss sau Rishi Sunak, va prelua conducerea guvernului şi va trebui să depună eforturi serioase ca pe timp de război pentru salvarea economiei britanice.  

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici