Marile bănci europene se pregătesc să întoarcă 120 de miliarde de euro către acţionari

Marile bănci europene se pregătesc să întoarcă 120 de miliarde de euro către acţionari după rezultatele obţinute de sistemul bancar în 2023 pe fondul dobânzilor ridicate.

2195 afișări
Imaginea articolului Marile bănci europene se pregătesc să întoarcă 120 de miliarde de euro către acţionari

Marile bănci europene se pregătesc să întoarcă 120 de miliarde de euro către acţionari

Şefii celor mai mari bănci din Europa se confruntă cu presiunea pieţei de a creşte valoarea companiilor pe care le conduc şi de a-i ţine mulţumiţi pe investitori, care în ultimii ani au fost speriaţi de o serie de taxe excepţionale şi interdicţii la acordarea dividendelor, potrivit FT, citat de Ziarul Financiar.

Cele mai mari bănci europene listate la bursă au anunţat dividende de circa 74 de miliarde de euro şi răscumpărări de acţiuni în valoare de 47 de miliarde de euro, reprezentând randamente cu 54% mai mari faţă de anul anterior şi cu mult peste orice an din 2007 până în prezent, conform cifrelor agregate de UBS.

Răscumpărările de acţiuni au reprezentat motorul creşterii în faţa investitorilor în ultimii trei ani, întrucât în anii dinaintea pandemiei acestea erau doar de ordinul a câteva miliarde de euro în fiecare an.

După pandemie, dobânzile în creştere au dus la profituri mai mari, ceea ce le-a permis băncilor să facă răscumpărări de acţiuni la preţuri reduse.

Pentru context, la începutul pandemiei, Banca Centrală Europeană le-a impus băncilor să oprească acordarea de dividende şi răscumpărările de acţiuni, o decizie care a afectat sectorul într-o primă fază perspectivele sectorului bancar în faţa investitorilor.

În ultimii doi ani, băncile europene au reuşit să obţină câştiguri excepţionale de 100 de miliarde de euro din ecartul dintre dobânda plătită la depozite şi dobânda încasată la credite.

Acum, printre cele mai de răsunet anunţuri din partea băncilor europene se remarcă grupul italian UniCredit, care va întoarce 8,6 miliarde de euro către investitori.

Recent, Barclays a anunţat că va întoarce 10 miliarde de lire sterline către investitorii în următorii trei ani, în timp ce Standard Chartered a anunţat că va întoarce 5 miliarde de dolari către investitori tot în următorii trei ani.

Totuşi, analiştii avertizează că randamentele vor scădea în anii următori, pe măsură ce băncile centrale scad dobânzile, iar băncile trebuie să găsească alte surse de câştig.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici