Marine Le Pen promite suspendarea aplicării acordului Schengen în cazul în care este aleasă preşedinte

Marine Le Pen, liderul partidului extremist Frontul Naţional şi candidat la alegerile prezidenţiale franceze, a anunţat că va suspenda imediat aplicarea acordului Schengen şi va organiza un referendum privind apartenenţa Franţei la UE, în cazul în care va câştiga scrutinul prezidenţial.

2507 afișări
Imaginea articolului Marine Le Pen promite suspendarea aplicării acordului Schengen în cazul în care este aleasă preşedinte

Le Pen promite suspendarea aplicării acordului Schengen în cazul în care este aleasă preşedinte (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

"Fiecare secundă a preşedinţiei mele va fi folositoare Franţei şi francezilor", afirmă Le Pen într-o înregistrare în care a indicat un set de zece măsuri pe care le va adopta în termen de două luni de la preluarea puterii, dacă va fi aleasă, relatează postul de televiziune France 24 pe pagina electronică.

Printre măsuri se numără restabilirea controalelor la frontiere, expulzarea străinilor radicalizaţi şi retragerea cetăţeniei franceze în cazul persoanelor cu dublă naţionalitate care au fost condamnaţi pentru legături cu fundamentalismul islamic, reducerea vârstei minime de pensionare la 60 de ani.

În ceea ce priveşte UE, Le Pen a declarat că va organiza un referendum pe tema apartenenţei Franţei la Blocul comunitar după ce în prealabil, timp de şase luni, va negocia cu liderii europeni o descentralizare parţială a Uniunii Europene.

Recent, Marine Le Pen a stârnit un val de controverse după ce a negat responsabilitatea statului francez pentru arestarea evreilor din Paris în anul 1942 şi deportarea lor în Germania nazistă, unde cei mai mulţi au pierit în lagărele de exterminare.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici