Martin Schulz: UE are nevoie de Marea Britanie ca membru cu drepturi depline

Uniunea Europeană are nevoie de Marea Britanie ca "membru cu drepturi depline", a afirmat miercuri preşedintele PE, Martin Schulz, după discursul premierului britanic David Cameron, care şi-a exprimat dorinţa de a organiza un referendum privind apartamenţa ţării sale la UE.

143 afișări
Imaginea articolului Martin Schulz: UE are nevoie de Marea Britanie ca membru cu drepturi depline

Martin Schulz (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Avem nevoie de o Mare Britanie ca membru cu drepturi depline, care să nu rămână ancorată în portul Douvres", a declarat Schulz pe contul său de Twitter. "Marea Britanie poate să modeleze UE colaborând cu partenerii săi", a adăugat el.

Dar, a avertizat preşedintele PE, "Europa «à la carte» a lui Cameron nu este o opţiune", "Noi trebuie să ne concentrăm pe modul de relansare a economiei şi locurilor de muncă în Europa mai degrabă decât să ne pierdem timpul cu discuţii despre schimbarea tratatelor", a insistat Schulz, un social-democrat german.

Cameron a promis, miercuri, că, în cazul în care va fi reales, va organiza până în 2017 un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE, cerând recentrarea relaţiei ţării sale cu UE "pe piaţa unică".

"După ce vom negocia un nou acord" pe tema relaţiilor Marii Britanii cu UE, "le vom oferi britanicilor un referendum privind o alegere foarte simplă: să rămânem în UE pe această nouă bază sau să ieşim complet. Va fi un referendum privind apartenenţa sau nu la UE", a declarat Cameron.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici