Măsuri drastice la Hong Kong. Autorităţile le-au interzis protestatarilor să îşi acopere feţele | FOTO, VIDEO

Şefa Executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a anunţat că va face uz de o lege rar utilizată care le permite autorităţilor să le interzică cetăţenilor să îşi acopere feţele în timpul protestelor, în contextul în care în acest teritoriu au loc ample manifestaţii antiguvernamentale, potrivit CNN.

571 afișări
Imaginea articolului Măsuri drastice la Hong Kong. Autorităţile le-au interzis protestatarilor să îşi acopere feţele | FOTO, VIDEO

Măsuri drastice la Hong Kong. Autorităţile le-au interzis protestatarilor să îşi acopere feţele

Astfel, conform deciziei, această interdicţie va intra în vigoare de sâmbătă, 5 octombrie, după cum a anunţat vineri Lam, în cadrul unei conferinţe de presă.

Hotărârea era aşteptată de către cetăţeni, iar sute de persoane au protestat în districtul financiar din Hong Kong împotriva acestei decizii. Autorităţile se aşteaptă la noi manifestaţii în seara zilei de vineri.

Carrie Lam a declarat că ordinul privind acoperirea feţei este „o decizie necesară”, dar a insistat că în acest teritoriu nu a fost declarată starea de urgenţă.

Pentru a putea interzice acoperirea feţelor în timpul protestelor, Carrie Lam a făcut uz de o lege din perioada colonială, care permite Guvernului să ia diverse decizii în situaţii de urgenţă. Legea nu a fost folosită din 1967 şi îi permite şefului Executivului să „ia orice decizie pe care o consideră necesară pentru interesul public” în situaţii de urgenţă, fără să fie necesar acordul Legislativului.

Demonstraţiile prodemocraţie din Hong Kong durează de patru luni, izbucnind ca reacţie la un controversat proiect de lege care ar fi facilitat extrădările în China. Aproximativ 1.400 de protestatari au fost reţinuţi de la începutul protestelor, iar mulţi sunt inculpaţi.

Fostă colonie britanică, Hong Kong-ul a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să păstreze „un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării” pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „O ţară, două sisteme”.

Taguri:
hong kong,
proteste,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici