Mătuşa liderului nord-coreean Kim Jong-Un trăieşte în secret în SUA de 18 ani: "Prietenii îmi spun că sunt foarte norocoasă, că am totul"

Ko Yong Suk, mătuşa actualului lider nord-coreean Kim Jong-Un, trăieşte în secret în Statele Unite din anul 1998, fiind în cadrul unui program de protecţie gestionat de Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA), relatează ziarul The Washington Post.

9709 afișări
Imaginea articolului Mătuşa liderului nord-coreean Kim Jong-Un trăieşte în secret în SUA de 18 ani: "Prietenii îmi spun că sunt foarte norocoasă, că am totul"

Mătuşa liderului nord-coreean Kim Jong-Un trăieşte în secret în SUA de 18 ani

De 18 ani, de când a fugit din Coreea de Nord ajutată de CIA, Ko Yong Suk trăieşte în anonimat în oraşul american New York, cu soţul şi cu cei trei copii.

"Prietenii îmi spun că sunt foarte norocoasă, că am totul", afirmă Ko Yong Suk, în vârstă de 60 de ani.

"Copiii au mers la şcoli prestigioase şi au succes, îl am pe soţul meu, care poate rezolva orice. Nu ducem lipsă de nimic", adaugă ea.

Soţul ei, care avea numele Ri Gang înainte de schimbarea identităţii, completează râzând: "Cred că am atins visul american".

Cei doi nord-coreeni au cerut ziarului The Washington Post să nu le dezvăluie numele pe care le au în Statele Unite şi nici informaţii despre zona în care locuiesc.

Ko Yong Suk este sora lui Ko Yong Hui, una dintre soţiile fostului lider nord-coreean Kim Jong Il şi mama actualului dictator de la Phenian, Kim Jong Un.

Recent, liderul regimului stalinist din Coreea de Nord a ameninţat că ar putea distruge oraşul american New York folosind o bombă cu hidrogen.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici