Medicii lui Navalnîi au luat legătura cu cei din Bulgaria. Un traficant de arme ar fi fost otrăvit cu aceeaşi substanţă în 2015

  • Medicii lui Alexei Navalny din Germania au luat legătura cu colegii bulgari, pentru că au bănuiala că opozantul Aleksei Navalnîi ar fi putut ingera o substanţă similară cu cea cu care a fost otrăvit în 2015 un traficant bulgar de arme.
  • În 2015, medicii bulgari au stabilit că traficantul de arme Emilian Grebev a fost otrăvit, dar nu au putut identifica substanţa.
  • Cotidianul Kommersant scrie că medicii din oraşul Omsk, unde Navalnîi a fost internat iniţial, au efectuat 59 de teste şi analize diferite în cele 44 de ore petrecute de opozant acolo.
9019 afișări
Imaginea articolului Medicii lui Navalnîi au luat legătura cu cei din Bulgaria. Un traficant de arme ar fi fost otrăvit cu aceeaşi substanţă în 2015

Hepta

Medicii lui Alexei Navalny din Germania au luat legătura cu colegii bulgari, pentru că au bănuiala că opozantul Aleksei Navalnîi ar fi putut ingera o substanţă similară cu cea cu care a fost otrăvit în 2015 un traficant bulgar de arme, scrie Der Spiegel, citat de Moscow Times.
 
Medicii de la spitalul Charité din Berlin au declarat că Navalny a fost otrăvit cu o substanţă necunoscută, aparţinând unui grup de substanţe chimice utilizate ca medicamente, insecticide şi neurotoxine.
 
În 2015, medicii bulgari au stabilit că traficantul de arme Emilian Grebev a fost otrăvit, dar nu au putut identifica substanţa.
 
Fără să citeze surse, Der Spiegel a raportat că medicii germani au luat legătura acum cu colegii lor bulgari cu privire la cazul Navalny.
 
”Evident, consideră că este posibil să fie utilizate aceleaşi substanţe sau unele foarte similare”, a scris Der Spiegel.
 
Der Spiegel scrie că informaţiile obţinute împreună cu site-ul de investigaţii Bellingcat indică faptul că Navalnîi a fost expus la o substanţă ce aparţine unei grupe mari de compuşi chimici, denumiţi organofosfaţi.
 
În toamna trecută, cele două publicaţii au identificat opt ofiţeri ai serviciilor secrete militare ruse care au călătorit în Bulgaria în săptămânile de dinaintea otrăvirii lui Gebrev.
 
Bulgaria a redeschis cazul lui Gebrev în 2018, pentru că acesta a supravieţuit şi a legat otrăvirea cu cea a fostului agent dublu rus Sergei Skripal şi a fiicei sale, în acelaşi an.
 
Între timp, cotidianul Kommersant scrie că medicii din oraşul Omsk, unde Navalnîi a fost internat iniţial, au efectuat 59 de teste şi analize diferite în cele 44 de ore petrecute de opozant acolo, înainte de a fi transferat în Germania.
 
Ei au exclus otrăvirea şi l-au diagnosticat pe Navalnîi cu boală metabolică.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici