Medvedev anunţă încheierea unui acord pentru menţinerea flotei ruse în Ucraina

Rusia şi Ucraina au ajuns la un acord pentru prelungirea prezenţei flotei ruse a Mării Negre şi după 2017, a anunţat miercuri preşedintele rus, Dmitri Medvedev, în cursul unei vizite în Ucraina.

19 afișări
Imaginea articolului Medvedev anunţă încheierea unui acord pentru menţinerea flotei ruse în Ucraina

Medvedev anunţă încheierea unui acord pentru menţinerea flotei ruse în Ucraina

Medvedev şi omologul său ucrainean, Viktor Ianukovici, au semnat acest acord în Harkiv, în estul Ucrainei.

"Am semnat un acord care stipulează că prezenţa bazei ruse este prelungită cu 25 de ani", a declarat preşedintele rus, care nu a precizat dacă este vorba despre 25 de ani începând din acest an sau începând din 2017, când expiră acordul actual.

Flota rusă a Mării Negre, care îşi are baza la Sevastopol, conform acordului încheiat între Rusia şi Ucraina, în 1997, pentru o perioadă de 20 de ani, a provocat periodic tensiuni între Kiev şi Moscova.

Fostul preşedinte ucrainean, Victor Iuşcenko, un prooccidental, anunţa în mod frecvent plecarea flotei ruse după expirarea acordului şi aderarea Ucrainei la NATO.

Succesorul acestuia, actualul preşedinte, Viktor Ianukovici, a sugerat că prezenţa flotei ruse ar putea fi prelungită până dincolo de 2017.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici