Merkel şi Erdogan au discutat despre relaţiile dintre Germania şi Turcia, care s-au degradat substanţial în ultima perioadă. Cum califică partea germană întâlnirea

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele turc Tayyip Erdogan au discutat despre relaţiile bilaterale dintre cele două state, care s-au degradat substanţial în urma tentativei de lovitură de stat din Turcia, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului german, notează Reuters online.

3106 afișări
Imaginea articolului Merkel şi Erdogan au discutat despre relaţiile dintre Germania şi Turcia, care s-au degradat substanţial în ultima perioadă. Cum califică partea germană întâlnirea

Angela Merkel

"(Merkel şi Erdogan) au discutat despre relaţiile germano-turc, continuarea aplicării acordului UE-Turcia (privind imigranţii) şi preocupările reciproce privitoare la războiul civil sirian", a declarat purtătorul de cuvânt.

Oficialul german a mai spus că discuţiile dintre cei doi lideri, ce au avut loc în China, înainte de summitul G20 "au fost constructive".

Relaţiile dintre cele două state s-au înrăutăţit după tentativa de lovitura de stat din Turcia, Ankara acuzând Berlinul că nu a condamnat destul de rapid şi decisiv lovitura de stat.

După discuţie, cancelarul german s-a declarat optimistă în ceea ce priveşte soluţionarea divergenţelor între UE şi Turcia în ceea ce priveşte liberalizarea regimului vizelor pentru cetăţenii turci, adăugând însă că va dura câteva săptămâni până când cele două părţi vor ajunge la un acord.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici