Miguel Bermúdez, ales noul preşedinte al Cubei, după şase decenii de conducere a ţării de către fraţii Castro. Principala s promisiune: Apărarea revoluţiei socialiste a lui Fidel Castro

Miguel Díaz-Canel Bermúdez a fost ales joi, de Parlamentul de la Havana, în funcţia de preşedinte al Cubei, informează presa cubaneză.

4538 afișări
Imaginea articolului Miguel Bermúdez, ales noul preşedinte al Cubei, după şase decenii de conducere a ţării de către fraţii Castro. Principala s promisiune: Apărarea revoluţiei socialiste a lui Fidel Castro

Miguel Bermúdez este noul preşedinte al Cubei

Adunarea Naţională de la Havana l-a ales pe Miguel Díaz-Canel Bermúdez, în vârstă de 57 de ani, preşedinte al Consiliului de Stat şi al Consiliului de Miniştri, cu 603 voturi din totalul de 604, potrivit publicaţiilor Diario Granma şi CiberCuba.

Miguel Bermudez, care până acum era prim-vicepreşedintele Cubei, a fost singurul candidat pentru a-l succeda pe Raul Castro în funcţia de preşedinte al ţării.

Bermudez devine astfel prima persoană din afara familiei Castro care deţine conducerea executivă a Cubei după aproape şase decenii.

Raul Castro va rămâne liderul Partidului Comunist cubanez, fiind, conform Constituţiei, "forţa superioară de conducere a societăţii şi statului".

Practic, Raul Castro va rămâne aproape sigur, pentru moment, cea mai puternică persoană din Cuba, notează Associated Press. Însă retragerea lui Raul Castro din funcţia de preşedinte este un moment simbolic pentru o ţară care timp de aproape 60 de ani a fost condusă de Fidel Castro şi, în ultimul deceniu, de Raul Castro.

Pentru funcţia de prim-vicepreşedinte, Comisia de candidaturi l-a desemnat pe Salvador Valdes Mesa, în vârstă de 72 de ani.

Noul preşedinte al Cubei promite apărarea revoluţiei socialiste a lui Fidel Castro

Noul preşedinte al Cubei, Miguel Diaz-Canel Bermúdez, a asumat, în primul discurs, angajamentul apărării principiilor revoluţiei socialiste a fraţilor Fidel şi Raul Castro, subliniind însă că este necesară modernizarea economiei cubaneze.

"Mandatul acordat de popor prin Parlament este să asigurăm continuitatea revoluţiei cubaneze în acest moment istoric crucial", a declarat Miguel Diaz-Canel Bermúdez, unul dintre liderii Partidului Comunist cubanez.

Miguel Bermudez l-a elogiat pe Raul Castro, în vârstă de 86 de ani, numindu-l cel mai bun elev al fratelui Fidel Castro.

Noul preşedinte al Cubei a subliniat că în mandatul de cinci ani va încerca realizeze un echilibru între sistemul socialist şi reformele cerute de tinerii cubanezi care vor condiţii economice mai bune.

"Viitoarea perioadă va fi caracterizată de modernizarea modelului socio-economic", a subliniat noul lider de la Havana, precizând că nu se va trece la modelul capitalist.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici