Ministrul britanic al Muncii şi Pensiilor, Amber Rudd, a demisionat

Ministrul britanic al Muncii şi Pensiilor, Amber Rudd, a demisionat din Guvern, fiind nemulţumită de faptul că mai mulţi membri ai Partidului Conservator au fost excluşi din partid pentru că au votat pentru moţiunea de marţi împotriva conservatorilor, informează BBC.

1457 afişări
Imaginea articolului Ministrul britanic al Muncii şi Pensiilor, Amber Rudd, a demisionat

Ministrul britanic al Muncii şi Pensiilor, Amber Rudd, a demisionat

Ea a declarat că nu poate asista impasibilă în timp ce „conservatori moderaţi şi loiali sunt excluşi” din partid.

Ea a adăugat că nu mai crede că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană cu un acord ar fi „principalul obiectiv al Guvernului”.

Rudd a mai spus că decizia de excludere a celor 21 de membri ai Partidului Conservator ca urmare a votului de marţi este „un atac la adresa decenţei şi democraţiei”.

„M-am alăturat Cabinetului dumneavoastră cu bună-credinţă şi am acceptat că o ieşire fără Acord trebuia luată în calcul, deoarece era modalitatea prin care am fi putut avea cea mai bună şansă de a obţine un nou Acord”, a scris aceasta în scrisoarea de demisie adresată premierului Boris Johnson. „Cu toate acestea, nu mai cred că ieşirea cu un acord este principalul obiectiv al Guvernului”, a adăugat ea.

 

 

BBC notează că Amber Rudd a votat împotriva ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar în cadrul referendumului din 2016.

Un purtător de cuvânt al cabinetului premierului Boris Johnson a declarat marţi seară că parlamentarii „care nu au votat alături de Guvern” în cazul moţiunii vor fi expulzaţi din Partidul Conservator.

Printre cei 21 de conservatori care au votat în favoarea moţiunii opoziţiei se numără fostul ministru de Finanţe, Philip Hammond, şi Nicholas Soames, strănepot al fostului premier Winston Churchill.

Theresa May, predecesoarea lui Boris Johnson la 10 Downing Street, care în timpul campaniei pentru referendumul Brexit a militat pentru menţinerea apartenenţei la UE, a votat marţi seară împotriva moţiunii.

Membrii Camerei Comunelor au aprobat marţi seară o moţiune ce permite opoziţiei să stabilească agendei Parlamentului de la Londra, acesta fiind primul pas în cadrul unui proces ce ar permite blocarea planului premierului Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană fără un acord.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici