Prima pagină » Știri externe » Ministrul de Externe al Coreei de Sud merge în SUA după reținerea a 300 de muncitori coreeni

Ministrul de Externe al Coreei de Sud merge în SUA după reținerea a 300 de muncitori coreeni

Ministrul de Externe Cho Hyun merge în Statele Unite pentru a gestiona tensiunile cauzate de arestarea a circa 300 de muncitori coreeni în cadrul unei operațiuni de combatere a imigrației la o fabrică de baterii din Georgia, informează Reuters.
Ministrul de Externe al Coreei de Sud merge în SUA după reținerea a 300 de muncitori coreeni
Ministrul de Externe din Coreea de Sud, Cho Hyun. Sursa foto: Hepta

Ministerul de Externe de la Seul a anunțat duminică că a negociat eliberarea și repatrierea muncitorilor reținuți, iar un plan de transport cu avion charter este în pregătire pentru această săptămână.

Cei aproximativ 300 de muncitori au fost reținuți joi de agenți ai Departamentului pentru Securitate Internă în cadrul celei mai mari operațiuni de combatere a imigrației din istoria departamentului, fiind arestate 475 de persoane.

Raidul a avut loc la o fabrică de baterii electrice a Hyundai și LG Energy Solutions, fabrica fiind o investiție de 4.3 miliarde de dolari parte a unui plan sud-coreean de 350 de miliarde de dolari pe piața americană.

Incidentul s-a petrecut la 10 zile după întâlnirea dintre președintele Trump și președintele Lee Jae Myung în cadrul căreia fusese reafirmat angajamentul pentru consolidarea legăturilor economice bilaterale.