Ministrul german de Externe face o vizită surpriză la Kiev

Ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, face luni o vizită surpriză la Kiev. Ucraina aparţine UE, a spus liderul diplomaţiei germane în timpul vizitei surpriză la Kiev, potrivit Sky News.

203 afișări
Imaginea articolului Ministrul german de Externe face o vizită surpriză la Kiev

Ministrul german de Externe face o vizită surpriză la Kiev

Ministrul german de Externe a spus că locul Ucrainei se află în UE. La sosirea la Kiev, Annalena Baerbock a subliniat faptul că Ucraina poate „să ne sprijine şi să înţelegem extinderea UE ca o consecinţă geopolitică necesară a războiului Rusiei”.

„Ne pregătim să luăm o decizie privind deschiderea discuţiilor de aderare la UE", a adăugat ea.

Ucraina a solicitat aderarea la UE la doar patru zile după ce a fost invadată de Rusia la începutul anului 2022. În iunie 2023, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care se solicită acordarea imediată Ucrainei a statutului de candidat pentru aderarea la UE.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici