Ministrul olandez de Externe a demisionat după ce a admis că a minţit despre o întrevedere cu Vladimir Putin

Ministrul olandez de Externe, Halbe Zijlstra, a demisionat marţi, după ce a fost nevoit să admită că minţise privind o presupusă întrevedere pe care susţinea că a avut-o cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în care acesta ar fi evocat planuri privind "Marea Rusie", relatează site-ul DutchNews.nl.

1914 afișări
Imaginea articolului Ministrul olandez de Externe a demisionat după ce a admis că a minţit despre o întrevedere cu Vladimir Putin

Ministrul olandez de Externe a demisionat după ce a admis că a minţit despre o întrevedere cu Vladimir Putin

Halbe Zijlstra fusese convocat marţi după-amiază pentru a fi audiat în Parlamentul Olandei, dar a demisionat înaintea şedinţei.

Ministrul olandez de Externe a recunoscut luni că minţise în legătură cu întrevederea pe care a avut-o în anul 2006 cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.

Halbe Zijlstra afirmase în 2016 că întrevederea avusese loc în una din reşedinţele lui Vladimir Putin, precizând că liderul de la Moscova evocase planuri privind "Marea Rusie". Potrivit lui Zijlstra, Vladimir Putin ar fi declarat că din acest proiect ar urma să facă parte "Rusia, Belarusul, Ucraina şi ţările baltice", "ar fi frumos şi Kazahstanul".

Luni, ministrul olandez de Externe a admis că nu a fost la reşedinţa lui Vladimir Putin, nu s-a întâlnit cu liderul rus, explicând că afirmaţiile atribuite acestuia îi fuseseră transmise de altcineva.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici