Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Parlamentul vietnamez l-a ales miercuri pe ministrul Securităţii Publice, To Lam, în funcţia de preşedinte al statului, într-o mişcare pe care analiştii o văd ca pe un „pas înainte” pentru ca Lam să candideze mai târziu la funcţia de şef al Partidului Comunist, scrie Reuters.

270 afișări
Imaginea articolului Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

Ministrul Securităţii Publice, ales preşedinte al Vietnamului

În conformitate cu procedurile normale în acest stat cu partid unic strict controlat, legislatorii au votat în unanimitate o rezoluţie care a aprobat alegerea lui Lam, singurul candidat pentru această funcţie.

Aceasta a urmat nominalizării sale de către Partidul Comunist săptămâna trecută.

În calitate de şef al Ministerului Securităţii Publice, Lam, în vârstă de 66 de ani, a fost o figură crucială în cadrul unei ample campanii anti-corupţie.

După ce a fost ales, Lam a declarat în faţa parlamentarilor că va „continua cu hotărâre şi perseverenţă lupta împotriva corupţiei”.

Preşedintele statului deţine un rol în mare parte ceremonial, dar este una dintre cele patru poziţii politice de top din ţară. Celelalte sunt şeful de partid, prim-ministrul şi preşedintele parlamentului.

Este de aşteptat ca luptele politice interne să se reducă temporar după alegerea lui Lam, a declarat Carl Thayer, profesor emerit şi expert în Vietnam la Academia Forţelor de Apărare Australiene din Canberra.

Dar bătălia crucială rămâne de purtat, deoarece cel de-al treilea mandat de cinci ani al şefului de partid Nguyen Phu Trong se încheie în 2026 sau mai devreme, dacă se retrage înainte de expirarea mandatului său.

„To Lam ar putea folosi poziţia sa ca unul dintre cei <patru piloni> ca o treaptă pentru a deveni secretar general", a declarat Thayer, referindu-se la funcţia de şef al partidului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
vietnam,
pre;edinte,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici