Mitt Romney nu ar fi vrut să candideze la preşedinţie în 2012

Tagg Romney, fiul cel mare al candidatului republican la alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie, a declarat că tatăl său a fost foarte reticent în a intra în cursa pentru Casa Albă în 2012.

177 afișări
Imaginea articolului Mitt Romney nu ar fi vrut să candideze la preşedinţie în 2012

Mitt Romney (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu am întâlnit niciodată pe cineva care să vrea atât de puţin să fie preşedinte. Nu avea niciun chef să fie candidat", a declarat Tagg Romney într-un interviu acordat cotidianului Boston Globe.

"Dacă ar fi putut găsi pe cineva care să îl înlocuiască, i-ar fi cedat bucuros locul", a insistat fiul cel mare al lui Mitt Romney.

Fostul candidat republican este o persoană "care are grijă să îşi apere viaţa privată". "Îşi iubeşte profund familia şi vrea să fie cu ea, are o mare încredre în Dumnezeu şi îşi adoră ţara, dar nu îi place deloc să fie în centrul atenţiei", a explicat el.

După ce a eşuat în a obţine învestitura Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din 2008, Mitt Romney îşi anunţase familia că nu va mai candida. Dar fiul său Tagg şi soţia sa Ann l-au convins să repete experienţa.

Ceea ce a făcut patru ani mai târziu. Dar candidatul a fost foarte dezamăgit că unul dintre cei mai loiali consilieri ai săi, Mike Murphy, arhitectul campaniei sale reuşite din 2002 pentru a deveni guvernator de Massachusetts (nord-est), nu a fost prezent alături de el de această dată.

În locul lui, Mitt Romney a fost consiliat de Stuart Stevens, care a lucrat deja cu el în campania pierdută din 2008. Stevens a ales să concentreze toate atacurile împotriva preşedintelui Barack Obama şi a situaţiei economiei, mai degrabă decât să pună în evidenţă biografia şi parcursul lui Mitt Romney.

Numeroşi strategi se temeau de fapt că portretul acestui multimilionar străin de realităţile clasei medii, de confesiune mormonă, ar putea să prejudicieze campania.

"Când ajungi la un interviu pentru un post, nu începi interviul arătând poze de familie", aprecia Stuart Stevens, potrivit Boston Globe.

Chiar după înfrângerea sa, Mitt Romney l-a acuzat pe preşedintele reales că a câştigat graţie "cadourilor" oferite alegătorilor, citând "în special comunităţile afroamericană, hispanică şi tinerii". 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici