Mitt Romney se distanţează de proiectul bugetar al partenerului său de cursă, Paul Ryan

Pretendentul republican la Casa Albă Mitt Romney a încercat să se distanţeze duminică de proiectul bugetar al partenerului său de cursă, un mod de a se proteja de criticile aliaţilor democraţi ai lui Barack Obama.

310 afișări
Imaginea articolului Mitt Romney se distanţează de proiectul bugetar al partenerului său de cursă, Paul Ryan

Mitt Romney se distanţează de proiectul bugetar al partenerului său de cursă, Paul Ryan

Tocmai ales de către Romney ca potenţialul său vicepreşedinte, Paul Ryan, un reprezentant al statului Wisconsin în Camera Reprezentanţilor, este autorul unui plan de asanare a finanţelor care pledează pentru tăieri bugetare importante în vederea remedierii a ceea ce partidul său denunţă drept nivele insustenabile ale datoriei şi cheltuielilor publice americane.

Însă, în cursul programului "60 minutes" al postului CBS, Romney a refuzat să îşi asume în mod deschis programul de austeritate al lui Ryan.

"Eu am ideea mea despre buget", a declarat Romney în cadrul primului interviu comun pe care l-au dat la televiziune. "Asupra acestuia vom face campanie", a subliniat el.

Opţiunea de a-l plasa pe Ryan pe "tichetul" republican a fost percepută de mulţi ca o decizie curajoasă dar riscantă, care va recentra campania prezidenţială americană asupra problemelor datoriei şi deficitului, în contextul unei uşoare creşteri a economiei americane.

Propunerile lui Ryan includ o revizuire a Medicare, sistemul de asigurări de sănătate pentru bătrâni, un subiect politic sensibil, şi crearea unui sistem de bonuri care să permită viitorilor pensionari să opteze între o asigurare privată şi programul obişnuit.

Însă Romney a insistat asupra faptului că Ryan nu îşi va încerca şansele în statele-cheie, în care există numeroşi alegători bătrâni, ca de exemplu Florida, Pennsylvania şi Ohio.

"Cunosc în istorie un singur preşedinte care a furat (de la) Medicare 716 miliarde de dolari pentru a finanţa noul său program, riscant, pe care noi îl numim Obamacare", a declarat Romney.

"Lucrul despre care vorbim Paul Ryan şi cu mine este salvarea Medicare, oferirea către oameni a mai multor opţiuni în cadrul Medicare, astfel încât să funcţioneze pentru pensionarii actuali", a continuat el.

"Făcând acest lucru, nu vor exista schimbări pentru actualii pensionari sau cei pe cale să devină în curând. Însă privim tinerii şi le spunem «Noi vă vom oferi o opţiune mai largă»", a adăugat candidatul republican la preşedinţie.

Ryan a fost, de asemenea, prompt în a aminti că mama sa este o beneficiară a Medicare, în Florida.

"Interesul este că avem nevoie să păstrăm beneficiile (pe care bătrânii le obţin din program), deoarece Guvernul le-a promis că a organizat totul pentru pensionarea lor", a declarat Ryan.

"Pentru a ne asigura că o putem face, este necesară o reformă pentru cei mai tineri dintre noi. Iar noi credem că aceste reforme sunt reforme bune îşi găsesc origini în ambele tabere", a adăugat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici