Nancy Pelosi confirmă vizita în Armenia după ciocnirile cu Azerbaidjanul

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a confirmat vineri că va efectua o vizită rapidă în Armenia, după ce ciocnirile de la graniţa dintre Armenia şi Azerbaidjan au provocat moartea a peste 200 de persoane în această săptămână, relatează Reuters.

568 afișări
Imaginea articolului Nancy Pelosi confirmă vizita în Armenia după ciocnirile cu Azerbaidjanul

Pelosi va călători împreună cu doi membri ai Congresului care sunt americani de origine armeană, a spus ea, dar a refuzat să dea mai multe detalii despre ceea ce a numit o decizie "mai degrabă spontană" de a face această călătorie.

Luând cuvântul la o reuniune a Grupului celor şapte ţări (G7) la Berlin, ea a declarat că "mâine vom vizita Armenia, deoarece am primit o invitaţie din partea armenilor".

Pelosi a refuzat să intre în mai multe detalii, adăugând că membrilor Congresului "nu le place să fie o ţintă" atunci când călătoresc.

Vorbind alături de preşedintele parlamentului ucrainean, ea a adăugat că Ucraina trebuie să câştige războiul împotriva Rusiei şi că Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru acest conflict.

Atât Armenia, cât şi Azerbaidjanul se acuză reciproc pentru reluarea luptelor din cauza regiunii disputate Nagorno-Karabah - cele mai mortale confruntări de la războiul de şase săptămâni din 2020, soldat cu mii de morţi.

Cele două părţi se luptă de zeci de ani pentru Nagorno-Karabah, recunoscut la nivel internaţional ca parte a Azerbaidjanului, dar, până la războiul din 2020, populat şi controlat de etnici armeni.

Armenia afirmă că forţele azere au atacat şi au confiscat săptămâna aceasta aşezări din interiorul Armeniei, dincolo de Nagorno-Karabah. Azerbaidjanul spune că a răspuns la "provocările" părţii armene.

O încetare a focului, mediată de Moscova, a pus capăt ultimelor lupte miercuri seara târziu, dar situaţia la graniţă rămâne tensionată.

Rusia, un aliat militar al Armeniei care încearcă, de asemenea, să aibă relaţii de prietenie cu Azerbaidjanul, a declarat că va face presiuni asupra ambelor ţări pentru retragerea forţelor acolo unde se aflau înainte de izbucnirea conflictului din această săptămână.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici