NATO a anunțat că investește într-o firmă britanică de biotehnologie, care dezvoltă un sistem avansat ce va ajuta la prevenirea atacurilor biologice, dar și la depistarea rapidă a bolilor.
Fondul de Inovare al NATO a efectuat prima sa investiție într-o companie de biotehnologie, ca parte a unui efort mai amplu de consolidare a apărării blocului împotriva amenințărilor biologice. Creat în 2022 ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, fondul are ca obiectiv investiții de peste 1 miliard de dolari în tehnologii de ultimă generație, cu dublă utilizare, civilă și militară, care ar trebui să întărească securitatea membrilor Alianței.
Printre domeniile vizate se numără inteligența artificială, biotehnologia, sistemele autonome, securitatea cibernetică și comunicațiile avansate, potrivit Reuters.
Prima investiție, anunțată luni, are în vedere compania britanică Portal Biotech, specializată în detectarea amenințărilor biologice prin intermediul secvențierii proteinelor și al senzorilor biologici integrați cu inteligență artificială.
NATO sprijină, alături de alți investitori, o finanțare de 35 de milioane de dolari destinată dezvoltării acestei tehnologii.
„Credem că este absolut esențial să fim capabili să detectăm, să monitorizăm și să dezvoltăm contramăsuri”, a explicat Ana Bernardo-Gancedo, asociat principal în cadrul Fondului de Inovare al NATO.
Ea a subliniat că tehnologia Portal Biotech este „esențială pentru apărarea și securitatea în domeniul biosecurității”.
Compania dezvoltă o platformă capabilă să analizeze biomolecule la nivel individual, oferind rezultate în doar câteva ore, chiar și în afara laboratoarelor tradiționale, cu ajutorul inteligenței artificiale și a senzorilor biologici.
Potrivit lui Andy Heron, directorul general al Portal Biotech, tehnologia are aplicabilitate largă: „Este utilă pentru tot, de la detectarea bolilor până la o mai bună prevenire a pandemiilor… poți scoate aceste teste din laboratoarele mari, unde durează mult obținerea rezultatelor, și le poți folosi direct în teren.”
Detectarea biomoleculelor la nivel individual presupune identificarea unor urme extrem de mici de substanțe biologice, precum proteine sau fragmente de material genetic.
Senzorii biologici reacționează la prezența acestor agenți, iar inteligența artificială interpretează rapid datele colectate.
Platforma poate semnala în acest fel prezența unei amenințări biologice sau a unei boli chiar și în condiții dificile, fără a depinde de infrastructura de laborator.