„Civili afgani au fost ucişi sau răniţi în districtul Naw Zad, în provincia Helmand, ieri”, a precizat ISAF într-un comunicat.
Aparatele NATO au vizat două vehicule suspectate că transportau un lider taliban şi pe adjuncţii săi, dar ulterior s-a constatat că era vorba despre civili, a explicat NATO.
Guvernatorul provinciei, Muhammad Gulab Mangal, a anunţat ulterior, într-un comunicat, că şapte civili, între care trei copii, au fost ucişi în atacul NATO şi alţi cinci au fost răniţi.
„Doi bărbaţi, două femei şi trei copii au fost ucişi, iar un bărbat, o femeie şi trei copii au fost răniţi, când un vehicul insurgent (vizat de NATO-n.r.) a explodat alături de maşina lor, în districtul Naw Zad”, potrivit comunicatului.
Un purtător de cuvânt al ISAF a confirmat că este vorba despre acelaşi incident, dar a refuzat să confirme bilanţul până la finalizarea anchetei demarate de NATO.
Alianţa Nord-Atlantică a fost acuzată recent de mai multe erori, declanşând furia preşedintelui afgan, Hamid Karzai.