Nava sfidată de garnizoana de pe Insula Şerpilor a fost lovită de forţele ucrainene. Rusia are altă variantă, o explozie de muniţie

  • Ministerul rus al Apărării a declarat că întregul echipaj al navei de război Moskva, despre care se spune că a fost lovită de forţele ucrainene în Marea Neagră, a fost evacuat după ce o explozie de muniţie a dus la un incendiu pe navă, potrivit The Guardian.
  • Nava a fost sfidată în mod faimos de trupele ucrainene pe Insula Şerpilor la începutul războiului.
17566 afișări
Imaginea articolului Nava sfidată de garnizoana de pe Insula Şerpilor a fost lovită de forţele ucrainene. Rusia are altă variantă, o explozie de muniţie

"Crucişătorul 'Moskva' al Flotei Mării Negre a fost grav avariat în urma detonării muniţiei care a avut loc ca urmare a unui incendiu, echipajul a fost evacuat", a relatat media de stat rusă TASS, citând ministerul rus al Apărării.

"Ca urmare a unui incendiu, muniţia a explodat pe crucişătorul de rachete Moskva. Nava a fost grav avariată. Echipajul a fost evacuat complet", a adăugat ministerul.

Mai devreme în această seară, Ucraina a declarat că a lovit şi avariat o navă de război rusă în Marea Neagră, potrivit unui mesaj postat pe Telegram de către guvernatorul din Odessa, Maksym Marchenko.

"A fost confirmat că crucişătorul de rachete Moskva a mers astăzi exact acolo unde a fost trimis de către gărzile noastre de frontieră pe Insula Şerpilor!". a declarat Marchenko.

În prima zi a invaziei, mica garnizoană a refuzat apelurile de pe navă pentru ca aceasta să se predea, spunându-i să "se ducă dracului".

Consilierul prezidenţial ucrainean Oleksiy Arestovych a declarat că nava ar putea avea la bord până la 510 membri ai echipajului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici