Nestle, condamnată în Italia într-un caz de contaminare a laptelui pentru copii

Un judecător de pace italian a condamnat filiala italiană a Nestle şi compania care se ocupă de ambalarea produselor, Tetrapack, să plătească despăgubiri şi dobânzi unei familii ale cărei fiice au băut lapte impropriu consumului, a anunţat duminică agenţia Ansa.

236 afișări
Imaginea articolului Nestle, condamnată în Italia într-un caz de contaminare a laptelui pentru copii

Nestle, condamnată în Italia într-un caz de contaminare a laptelui pentru copii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Judecătorul de pace din Giarre, în apropiere de Catania, în Sicilia, a declarat Nestle Italia şi Tetrapack International responsabile de "prejudicii de natură psihologică" suferite de părinţi după anunţul că laptele consumat de copiii lor era contaminat cu un produs care se afla în ambalaj, a precizat Ansa.

Valoarea despăgubirilor şi dobânda nu au fost precizate.

Potrivit agenţiei, care citează asociaţia consumatorilor Codacons, este vorba despre primul proces în acest sens din Italia, la trei ani după retragerea de pe piaţă a stocurilor de lapte Nestle suspectate că nu corespund standardelor de consum, fiind susceptibile de contaminare cu cerneală folosită pe ambalaj.

Acest scandal, care a generat dezbateri intense în Italia, s-a declanşat la 22 noiembrie 2005, când au fost confiscate pe întreg teritoriul ţării, prin decizie judecătorească, milioane de litri de lapte pentru copii.

Produsul vizat este ITX (isopropil tioxantonă), cerneală folosită la fabricarea ambalajelor.

Experţii italieni au declarat atunci că toxicitatea substanţei respective nu este stabilită, subliniind însă că aceasta a alterat cu siguranţă proprietăţile laptelui.

Compania Nestle s-a declarat, la rândul său, sigură că laptele consumat nu a generat un pericol pentru sănătate.

În ceea ce priveşte compania suedeză Tetrapak, aceasta a anunţat că, potrivit principiului precauţiei, ambalajele imprimate cu ITX nu vor mai fi produse în Italia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici