Netanyahu ar putea avea o majoritate confortabilă în Knesset

Coaliţia de dreapta care ar putea fi formată în jurul partidului Likud, al fostului premier Benjamin Netanyahu, ar putea avea o majoritate confortabilă în Knesset, conform rezultatelor parţiale ale scrutinului parlamentar.

296 afișări
Imaginea articolului Netanyahu ar putea avea o majoritate confortabilă în Knesset

Netanyahu ar putea avea o majoritate confortabilă în Knesset

Potrivit proiecţiilor realizate pe baza numărării a 86% din voturile exprimate în scrutinul de marţi, Partidul Likud (dreapta), al fostului premier Netanyahu, va avea 32 de locuri în Knesset, din totalul de 120 de locuri.

Partidul Sionismului Religios este creditat cu 14 locuri în Knesset, formaţiunea Shas va avea 11 mandate, iar Iudaismul Unit al Torei va avea opt locuri. În acest context, alianţa de dreapta care ar putea fi formată în jurul partidului Likud va avea o majoritate de 65 de locuri în Knaesset.

Partidul Yesh Atid (Există un Viitor, centru-stânga), al premierului în funcţie Yair Lapid, va obţine 24 de locuri în Parlament, iar alianţa Unitate Naţională, alcătuită din formaţiunile Albastru & Alb şi Noua Speranţă, va avea 12 mandate. Partidul Yisrael Beiteinu, Lista Arabă Unită (Ra'am) şi formaţiunea Hadash-Ta'al vor obţine câte cinci locuri, iar Partidul Muncii, patru.

Situaţia nu este încă definitivă. Există un singur scenariu în care blocul de dreapta să nu aibă majoritate, dacă vor intra în Parlament partidele Meretz şi Balad şi dacă Partidul Muncii va scădea sub pragul intrării în Parlament, conform cotidianului The Times of Israel.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici