Newt Gingrich neagă acuzaţiile aduse de fosta soţie privind caracterul imoral

Candidatul conservator Newt Gingrich a negat joi seară că i-ar fi cerut fostei sale soţii să aibă o relaţie deschisă pentru a putea continua legătura cu amanta sa la momentul respectiv şi a criticat presa care a transmis această informaţie.

113 afișări
Imaginea articolului Newt Gingrich neagă acuzaţiile aduse de fosta soţie privind caracterul imoral

Newt Gingrich neagă acuzaţiile aduse de fosta soţie privind caracterul imoral (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Această poveste este falsă", a asigurat fostul preşedinte al Camerei Reprezentanţilor americani, întrebat despre acest subiect la începutul ultimei dezbateri televizate înaintea primarelor cheie din Carolina de Sud care vor avea loc sâmbătă.

"Toţi prietenii mei care ne cunoşteau în acea perioadă vă pot spune că această poveste este falsă", a continuat el, denunţând relatarea mediatică "josnică" a interviului cu fosta sa soţie şi acuzând postul de televiziune ABC de "atacuri asupra tuturor candidaţilor republicani".

"M-am săturat de presa elitistă care îl protejează pe Barack Obama şi atacă republicanii", a concluzionat acesta în aplauzele publicului.

În cadrul unui interviu difuzat joi seară de televiziunea ABC, Marianne Gingrich face mai multe mărturisiri despre cei 18 ani de căsnicie, descriindu-l pe candidat ca fiind un libertin şi susţinând că acesta i-a cerut să formeze un cuplu deschis pentru a-şi continua relaţia cu amanta de atunci, devenită astăzi soţia sa.

Mitt Romney se află încă în fruntea sondajelor pentru primarele din Carolina de Sud, însă avantajul faţă de primul său adversar Newt Gingrich s-a micşorat, într-un stat conservator unde profilul lui Romney nu reuşeşte să convingă baza alegătorilor partidului republican.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici