Nicola Sturgeon, prim-ministrul scoţian, frustrată după ce Theresa May nu a făcut concesii pe tema unui acord Brexit distinct pentru Scoţia

Prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon s-a declarat frustrată de faptul că premierul britanic Theresa May nu a făcut nicio concesie pe tema cererilor liderilor de la Edinburgh pentru un acord de Brexit distinct în cazul Scoţiei, relatează BBC News online.

2177 afișări
Imaginea articolului Nicola Sturgeon, prim-ministrul scoţian, frustrată după ce Theresa May nu a făcut concesii pe tema unui acord Brexit distinct pentru Scoţia

Nicola Sturgeon, prim-ministrul scoţian, frustrat după ce Theresa May nu a făcut concesii pe tema unui acord Brexit distinct pentru Scoţia

Nicola Sturgeon şi Theresa May au avut luni o întrevedere la un hotel din Glasgow, cu doar o zi înainte ca Parlamentul de la Edinburgh să reia dezbaterea cu privire la independenţă Scoţiei, în urma căreia este de aşteptat ca Sturgeon să primească autoritatea pentru organizarea unui nou referendum.

Premierul scoţian a declarat ulterior că discuţiile au fost cordiale şi a urat succes Theresei May la negocierile cu UE, adăugând că Guvernul din Scoţia doreşte să joace un rol constructiv în cadrul acestor negocieri.

Sturgeon s-a arătat nemulţumită de fapul că May nu a dorit să discute descentralizarea la nivelul Scoţiei a puterilor pe care Marea Britanie le va recăpăta de la UE.

De altfel, înainte de întrevederea cu Sturgeon, Theresa May a declarat că separarea de Uniunea Europeană reprezintă o oportunitate pentru întărirea legăturilor între naţiunile componente ale Regatului Unit, adăugând că în urma negocierilor pentru Brexit doreşte să obţină cel mai bun rezultat pentru întreaga Mare Britanie.

Premierul scoţian a mai relatat că Theresa May a indicat faptul că se aşteaptă ca termenii relaţiei viitoare a Marii Britanii cu UE să fie cunoscuţi în următoarele 18 până la 24 de luni.

Anterior, Sturgeon a propus organizarea unui refrendum privind independenţa Scoţiei în a doua jumătate a anului 2018 sau în prima jumătate a lui 2019, fapt ce ar permite cetăţenilor din Scoţia să aibă o părere informată despre situaţia Brexit.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici